Home » D:News » SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021, cea mai lungă zi din an. Totul despre debutul verii astronomice şi tradiţiile din această zi

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021, cea mai lungă zi din an. Totul despre debutul verii astronomice şi tradiţiile din această zi

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021, cea mai lungă zi din an. Totul despre debutul verii astronomice şi tradiţiile din această zi
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 20.06.2021
Solstiţiul de vară 2021 are loc luni, 21 iunie, începând astfel vara astronomică şi înregistrându-se cea mai lungă zi din an.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. Luni, 21 iunie, este cea mai lungă zi a anului 2021, eveniment care marchează debutul verii astronomice.

În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, fiind momentul solstiţiului de vară, care marchează începutul verii astronomice, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt luminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.

Credit: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. Pentru un observator terestru, fenomenul se materializează pe sfera cerească prin mişcarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat faţă de cel al ecuatorului ceresc cu 23° 27′. La momentul solstiţiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paralel cu ecuatorul, numit tropicul racului. Solstiţiul de vară din acest an are loc pe 21 iunie, la ora 06:32.

De unde vine numele solstițiului de vară

Denumirea de solstiţiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Soarele aflându-se la culminaţie (pentru latitudinea medie a ţării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore şi 32 de minute, durata nopţii fiind de numai 8 ore şi 28 de minute. Din acelaşi motiv şi crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopţi albe”.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. Pornind de la acest fenomen, învăţatul grec Eratostene a reuşit să determine, cu o precizie remarcabilă, încă din anul 250 î.e.n, lungimea meridianului terestru. Astfel, observând Soarele la momentul culminaţiei în ziua solstiţiului de vară în oraşele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, şi Alexandria, unde Soarele avea o distanţă zenitală de 7° 12′, şi cunoscând distanţa terestră între cele două oraşe, Eratostene a obţinut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operaţie geodezică cunoscută în istorie, aminteşte Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de 6 luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă. În emisfera sudică a Pământului fenomenul se derulează în sens invers.

Credit: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. În vechime, solstiţiul de vară era folosit pentru a calcula momentele importante privind muncile agricole. De asemenea, era o perioadă foarte populară din an pentru a organiza nunţi.

Totodată, în China antică, solstiţiul de vară era asociat cu energiile feminine – yin. Atunci se celebra Pământul, feminitatea, fiind o sărbătoare complementară solstiţiului de iarnă, asociat cu raiul, masculinitatea şi energiile yang.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. De asemenea, în vechea Galie se sărbătorea Eponea, zeiţa fertilităţii şi protectoarea cailor, în timp ce în zonele populate de triburile germane, slave şi celtice se aprindeau focuri uriaşe. Băştinaşii din America de Nord aveau diverse ritualuri prin care sărbătoreau Soarele, cu dansuri şi post alimentar.

După răspândirea creştinismului, în Europa, multe obiceiuri păgâne au fost preluate de această religie. În zone din Scandinavia, solstiţiul de vară a fost în continuare sărbătorit sub forma “Midsommar” sau ziua mijlocului verii.

Solstiţiul de vară, asociat în România cu Sânzienele

Sărbătoare păgână iniţial, dedicată solstiţiului de vară, ea coincide şi cu ziua “Naşterii Sfântului Ion Botezătorul” din calendarul ortodox şi catolic.

Solstiţiul de vară este asociat, în România, cu sărbătoarea Sânzienelor, cunoscută în popor şi ca Drăgaica, celebrată pe 24 iunie. Asociate la rândul lor sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele „Cap de vară”.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. Imaginaţia populară a închipuit Sânzienele ca pe nişte fete foarte frumoase, care trăiesc îndeobşte prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, jucând.

Credit: Shutterstock

Totodată, se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană.

SOLSTIŢIUL DE VARĂ 2021. Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi „Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiul de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Calendarul, până în 2030, al SOLSTIŢIULUI DE VARĂ:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere
Cine a inventat weekendul? Cum au ajuns oamenii să aibă două zile libere
Putere, stres și decizii fatale: oamenii din spatele Primului Război Mondial
Putere, stres și decizii fatale: oamenii din spatele Primului Război Mondial
Cine a inventat parola? De la santinelele Romei antice la conturile de internet
Cine a inventat parola? De la santinelele Romei antice la conturile de internet
Cum ajungem să ne sabotăm singuri? Când scenariile din mintea noastră încep să pară realitate
Cum ajungem să ne sabotăm singuri? Când scenariile din mintea noastră încep să pară realitate
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Zile de cumpănă pentru România. Mărturia unui diplomat francez
Scoția vrea un nou referendum pentru desprinderea de Regatul Unit
Scoția vrea un nou referendum pentru desprinderea de Regatul Unit
Un colier excepțional cu diamante, care a aparținut familiei regale egiptene, a fost furat dintr-un muzeu
Un colier excepțional cu diamante, care a aparținut familiei regale egiptene, a fost furat dintr-un muzeu
Unde plecăm în septembrie? Cele mai ieftine destinații pentru o escapadă de sfârșit de vară
Unde plecăm în septembrie? Cele mai ieftine destinații pentru o escapadă de sfârșit de vară
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale
O nouă terapie a avut rezultate promițătoare în testele de laborator și pe animale
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Un mit despre viața de cuplu tocmai a fost demontat! Ce au descoperit oamenii de știință?
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Fenomen ciudat în Africa de Sud: mii de sardine moarte au fost găsite pe plaje
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută ...
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
De ce unii oameni caută filme de groază, deși știu că îi vor speria?
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Au construit mesopotamienii o baterie cu aproape 2.000 de ani înaintea lui Volta? Misterul „bateriei din Bagdad”
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
Cum a ajuns lumea să mănânce fără să coboare din mașină? Istoria neașteptată a restaurantelor drive-thru
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
De ce continuăm să facem lucruri despre care știm că ne fac rău? Creierul preferă adesea recompensa de acum
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului
Când au început oamenii să vorbească? Ce pot spune cercetătorii despre originea limbajului