Ludovic Vieru, omul care a pus steagul României pe vârfurile din toate colţurile lumii. ”Prima ascensiune montană am întreprins-o la doi ani şi jumătate”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

„Prima ascensiune montană am întreprins-o la doi ani şi jumătate, cu fratele meu şi bunica mea pe vârful Ucigaşu, lângă Lacu Roşu. Pasiunea pentru munte probabil am moştenit-o de la ea, fiind născută la poalele Ceahlăului. De mic mi-am dorit să ‘fac’, munte. Savuram prin revista Cutezătorii şi altele istorisirile cu pionierii care făceau expediţii.
La 16 ani am avut ocazia să ajung la Clubul de turism montan Penicilina Iaşi, prin intermediul lui Mitică Iordachi (un coleg al mamei, ce era sportiv acolo). Clubul era, fără exagerare, cel mai bun din ţară, dominând toate categoriile până prin 2000 când s-a stins. Se concura exclusiv în echipă de 3-4 persoane, iar pe lângă multele concursuri mai mici, am câştigat şi două campionate naţionale de juniori, 1996 şi 1997)”, îşi începe Ludovic povestea.

Apoi, continuă: „După dispariţia clubului am început ascensiuni externe, prima fiind în 2000 în Tatra, pe Gerlachovscky 2655 de metri (cel mai înalt din Carpaţi). A urmat Rila (Musala 2925m) şi Pirin (Vihren 2914m) în Bulgaria, în 2001. Anul următor a fost prima mare aventură, singur pe Mont Blanc. Pe fiecare dintre vârfuri am avut steagul tricolor, ori măcar un însemn, ori fularul lui Dinamo, ori ambele”.

„Bunicul meu lupta pe front cu tricolorul la piept”

De unde ideea de a duce drapelul peste tot în lume? „Probabil am preluat-o din ascensiunile altor alpinişti, e o tradiţie, să zicem. Pe lângă tradiţie e şi dragostea mea pentru sfântul nostru tricolor. Bunicul meu lupta pe front cu tricolorul la piept, pe dedesubt. Apropo, eu am petrecut multe clipe frumoase şi pe stadioane, atât în peluza dinamovistă cât şi cu naţionala în numeroase deplasări. Vă spun cu mâna pe inimă că printre mult huliţii, de unii, băieţi ai stadioanelor se găsesc patrioţi adevăraţi”.

Citeşte continuarea pe Prosport.