Home » D:News » Kevin Spacey, dintr-o problemă cu autorităţile în alta. A fost tras pe dreapta la întoarcerea de la audiere

Kevin Spacey, dintr-o problemă cu autorităţile în alta. A fost tras pe dreapta la întoarcerea de la audiere

Kevin Spacey, dintr-o problemă cu autorităţile în alta. A fost tras pe dreapta la întoarcerea de la audiere
Publicat: 09.01.2019
Actorul Kevin Spacey a fost tras pe dreapta de poliţia din Washington, motivul fiind viteza excesivă, atunci când se întorcea de la audierea sa la tribunal, unde a fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală a unui tânăr de 18 ani, potrivit tmz.com.
Ofiţerii de poliţie l-au tras pe dreapta pe Kevin Spacey, aflat la volanul unei maşini, după ce părăsise Reagan National Airport din Washington
 
Surse din poliţie au precizat pentru tmz.com că actorul a scăpat doar cu avertisment verbal.
 
Kevin Spacey s-a prezentat, luni dimineaţă, alături de avocatul său, la o audiere programată la un tribunal din Nantucket, Massachusetts, unde a fost acuzat pentru agresarea sexuală a unui tânăr de 18 ani, în 2016, scrie Mediafax.
 
Actorul în vârstă de 59 de ani a fost acuzat de indecenţă, molestare şi lovire, riscând o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare şi înregistrarea ca agresor sexual. Spacey a pledat nevinovat.
 
Următoarea audiere în acest caz a fost stabilită pentru 4 martie.
 
Victima este fiul minor al unei prezentatoare a postului american Boston TV, fiind doar prima inculpare a lui Kevin Spacey de când cariera de actor i-a fost distrusă de acuzaţii de abuzuri sexuale săvârşite asupra altor bărbaţi.
 
Tânărul, identificat drept William Little, a declarat anchetatorilor că a trimis mesaje, inclusiv o înregistrare video, prietenei sale de la momentul respectiv, prin platforma Snapchat, care vin în sprijinul acuzaţiilor sale. Little lucra pe timpul verii la restaurantul Club Car din Nantucket şi rămăsese la bar după ce şi-a terminat tura, pentru că voia să îl vadă pe Spacey, al cărui fan era. După ce a făcut cunoştinţă cu actorul, au început să consume alcool. Spacey l-ar fi invitat acasă la el, împreună cu alţi prieteni, lucru pe care tânărul l-a refuzat, pentru că bănuia că acesta vrea să îl seducă. A rămas însă la bar pentru a face o fotografie cu actorul. Spacey i-ar fi spus că, dacă îl însoţeşte, va face o fotografie cu el. Ulterior l-a agresat sexual, potrivit declaraţiilor tânărului înregistrate în dosar.
 
Poliţia este în posesia înregistrării video care dovedesc veridicitatea acuzaţiilor.
 
Fosta prezentatoare a postului Boston TV Heather Unruh a declarat că Spacey l-a atins pe fiul său pe organul sexual şi peste pantaloni, incidentul având loc la Club Car Restaurant din Nantucket, în iulie 2016.
 
La puţin timp după ce informaţiile privind punerea sa sub acuzare au devenit publice, Spacey a publicat pe platforma online YouTube o înregistrare video, cu titlul „Let Me Be Frank” („Lăsaţi-mă să vorbesc cu francheţe”), prin care a pus capăt unui an de tăcere.
 
Într-un monolog livrat cu tonul lui Frank Underwood, personajul său din producţia Netflix „House of Cards” – care, între timp, după acuzaţiile de abuzuri sexuale care i s-au adus actorului, a fost omorât de scenarişti -, Spacey spune: „Bineînţeles că unii cred orice şi au aşteptat cu răsuflarea tăiată ca eu să mărturisesc că sunt vinovat; ei mor de nerăbdare ca eu să declar că tot ce spun ei este adevărat şi că am primit ceea ce am meritat… Cu siguranţă, nu voi plăti un preţ pentru ceva ce nu am făcut”.
 
„Foarte curând, veţi cunoaşte întreg adevărul”, mai spune actorul premiat cu Oscar.
 
Actorul american mai este investigat de poliţia din Los Angeles pentru o acuzaţie de abuz sexual, într-un alt incident care a avut loc în 2016. O acuzaţie asemănătoare a fost respinsă de procurori pentru că era vorba de un presupus incident din 1992, iar fapta ar fi fost prescrisă.
 
Kevin Spacey este investigat şi de autorităţile din Marea Britanie, după ce mai mulţi bărbaţi l-au acuzat de abuzuri sexuale săvârşite pe când era director artistic la Teatrul Old Vic din Londra, în perioada 2004 – 2015.
 
Kevin Spacey este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. A dispărut din viaţa publică după un val de acuzaţii de abuz sexual de la sfârşitul anului 2017. Kevin Spacey a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” şi „Suspecţi de serviciu/ The Usual Suspects”. Pentru rolul lui Francis Underwood, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câştigat un Glob de Aur şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz Roman Iași
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz ...
Cum îți poți proteja articulațiile și evita operațiile. Recomandările specialiștilor
Cum îți poți proteja articulațiile și evita operațiile. Recomandările specialiștilor
Test de cultură generală. Din ce este făcut ADN-ul?
Test de cultură generală. Din ce este făcut ADN-ul?
O semnătură chimică necunoscută a fost detectată pe Pluto și pe Titan
O semnătură chimică necunoscută a fost detectată pe Pluto și pe Titan
Parlamentul European a aprobat un pachet de măsuri în sprijinul fermierilor
Parlamentul European a aprobat un pachet de măsuri în sprijinul fermierilor
De ce tot mai multe femei s-ar putea confrunta cu infertilitatea în următorii ani?
De ce tot mai multe femei s-ar putea confrunta cu infertilitatea în următorii ani?
Unde mănânci cea mai bună pizza din Europa, în afara Italiei?
Unde mănânci cea mai bună pizza din Europa, în afara Italiei?
Ai învăţat despre munca sa în domeniul ştiinţei la şcoală. Îţi mai aminteşti de constanta lui Avogadro?
Ai învăţat despre munca sa în domeniul ştiinţei la şcoală. Îţi mai aminteşti de constanta lui Avogadro?
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Un startup care vrea să construiască prima centrală de fuziune nucleară din Europa a primit finanțare de la Google
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China
Guvernul taiwanez reintroduce „educația anticomunistă” în școlile militare din cauza tensiunilor cu China
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România
Soții cetățenilor români din străinătate ar putea primi cetățenia fără a locui în România