Sentimentele trăite de cei ce nu pot deveni părinţi

Schiţate, poate mai timid la început, discuţiile pe acest subiect devin mai dese şi mai ample. ,,Va semăna cu mine sau cu tine?” ,”Aş vrea să aibă ochii tăi!”, ”Dacă e fată mi-ar plăcea numele ăsta, dacă e băiat poţi alege tu”, ”Îi punem două prenume sau unul? ”Cum zugrăvim camera?”etc, etc. ”Ca potenţiala viitoare mamă, te documentezi pe net despre psihologia sarcinii, a copilului, cărucioare, alăptat, te înscrii pe grupuri dedicate, devii mult mai atentă la regimul de viaţă, schimbandu-ţi alimentaţia, timpul de odihnă. Eşti într-o aşteptare febrilă a celor două liniuţe de pe testul de sarcină” descrie psihologul femeia care se pregăteşte să fie mamă.

Sarcina nu se instalează

• Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
• De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor…

Dar lunile trec şi nu se întâmplă. Apar primele întrebări, dezamăgiri şi primele sentimente de teamă. Ce e în neregulă cu mine, cu noi? De ce nu se întâmplă? Ce nu fac bine? Teama şi dezamăgirea cresc pe măsura ce rezultatul fiecărui test rămâne negativ.
Urmează un lung şir de investigaţii şi, în final, vestea că nu puteţi deveni părinţi. Sau nu aşa cum se întâmplă în mod obişnuit. Într-o secundă, toate planurile, tot ce va imaginaserăţi până acum că ar putea fi copilul vostru şi cum va arăta viaţa alături de el, sunt spulberate.

Cu siguranţă, un astfel de moment este unul cât se poate de dificil şi delicat, pentru ambii parteneri, indiferent care este motivul infertilităţii sau căruia dintre parteneri îi aparţine. Un sentiment care apare frecvent după aflarea diagnosticului este ruşinea.

Continuarea pe CSID.