Câtă carne mâncau pe zi unii români din vechime

Am stat de vorbă cu autoarele ei Daniela Ulieriu şi Doina Popescu despre cum era construit meniul strămoşilor noştri, cum a distrus comunismul gastronomia românească şi cum putem salva arta culinară autentică în epoca fast-food.

CSÎD: Se consuma multă carne în trecut? Ce fel de carne? Cine avea acces la carne?

Doina Popescu: Se postea sever, iar între posturi se mânca pantagruelic. Un cercetător român stabilit la Paris, Matei Cazacu, a calculat raţiile de care se bucurau solii munteni pe la 1594. Pentru consumul zilnic personal, un sol primea: un kilogram şi jumătate de carne de porc sau de vită. În plus, carne de găină, peşte, raci, fructe, pâine şi doi litri de vin. În unele zile, meniul era suplimentat cu carne de gâscă, orez, varză, slănină, rachiu, bragă şi mied (băutură din apă şi miere fermentată). Să nu ne mirăm prea mult însă. Era epoca europeană a marilor mâncăi de carne.

Şi cadânele erau obligate să mănânce multă mâncare

CSÎD: Interesant. Dar ce se întâmpla la vecini?

Doina Popescu: Nici în Imperiul Otoman lucrurile nu stăteau diferit, occidentalii fiind, la rândul lor uluiţi de zelul cu care turcii îşi îndopau cadânele. Mă rog, şi standardele de frumuseţe erau altele: se bucurau de trecere formele rubensiene, femeile dolofane şi îmbujorate şi nobilii cu ceafă groasă şi burdihan proeminent. În Moldova, o mamă s-a plâns unui călător străin că juna ei fiică ”e o adevărată ruşine”, fiindcă ”e dreaptă şi subţire ca o trestie” şi a dat de înţeles că se lucrează intens la… remedierea situaţiei.

CSÎD: Din punctul vostru de vedere – ce a pierdut în timp gastronomia românească? Ce alimente ar trebui readuse pe farfuriile românilor în 2019?

Daniela Ulieriu: Pe de o parte, regimul comunist a distrus rafinamentul gastronomiei româneşti, înlocuind meniurile boiereşti cu mâncăruri sordide, de cantină muncitorească. Mă refer, în primul rând, la lipsa ingredientelor, la penuria de alimentele necesare elaborării unor feluri de bază, ca să nu ne mai gândim la reţetele mai sofisticate. Dacă adăugăm şi lipsa de interes, de educaţie şi de cultură gastronomică a clasei politice de atunci, tabloul e complet.

Citeşte continuarea pe CSID!