Home » D:News » Filmul „Downton Abbey” a avut premiera de gală, la patru ani de la încheierea serialului

Filmul „Downton Abbey” a avut premiera de gală, la patru ani de la încheierea serialului

Filmul „Downton Abbey” a avut premiera de gală, la patru ani de la încheierea serialului
Publicat: 11.09.2019
Lungmetrajul "Downton Abbey", de Michael Engler, a avut premiera de gală la Londra, la patru ani de la încheierea serialului de televiziune de succes omonim, şi va fi lansat în cinematografe vineri, potrivit Reuters.

Evenimentul a avut loc luni seară, la un cinematograf din centrul Londrei, notează Mediafax.

La nouă ani de la difuzarea primului episod al seriei, încheiată în 2015, după şase sezoane, filmul „Downton Abbey” reuneşte familia Crawley, la finalul anilor 1920. Familia se pregăteşte de vizita regelui George al V-lea şi a reginei Mary, în anul 1927, la un an de la greva generală a muncitorilor britanici, în faţa patronatelor şi a Guvernul conservator al lui Stanley Baldwin.

Julian Fellowes, creatorul şi scenaristul serialului şi al lungmetrajului, a declarat pe covorul roşu că, iniţial, nu s-a gândit la o continuare, dar, ulterior, a văzut că producţia sa se bucură de o mare popularitate.

Acţiunea serialului „Downton Abbey” se petrece pe domeniul fictiv Downtown Abbey, în castelul din ţinutul Yorkshire al contelui şi contesei de Grantham şi urmăreşte viaţa aristocratică a acestei familii şi cea a servitorilor săi în timpul domniei regelui George al V-lea.

„Downton Abbey” a fost recompensat cu premii Primetime Emmy, Globuri de Aur şi BAFTA şi a fost vizionat de aproximativ 120 de milioane de persoane din peste 200 de ţări.

Luni seară, pe covorul roşu au păşit veterana actriţă Maggie Smith, interpreta contesei de Grantham, Lady Violet, care a cucerit fanii cu replici de o ironie acidă, Imelda Staunton, care joacă rolul Lady Bagshaw, şi soţul ei din viaţa reală, Jim Carter, care îl interpretează pe majordomul la pensie Charles Carson. Li s-au alăturat Allen Leech (Tom Branson), Michelle Dockery (Lady Mary Crawley), Elizabeth McGovern (Cora Crawley), Laura Carmichael (Lady Edith Crawley), Hugh Bonneville (Robert Crawley), printre alţii.

Regizorul filmului este americanul Michael Engler, care a mai realizat episoade din seriale celebre, precum „Sex and the City” şi „The Big C”.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor