De ce este importantă corectarea danturii cu aparat în perioada de creştere a copiilor

28 09. 2019, 10:00

„Pentru adolescenţii care au deja dantură permanentă, aparatele dentare de ultimă oră pot fi metalice, ceramice sau de safir, extrem de estetice şi de puţin vizibile, pe care le pot personaliza lunar, cu culorile preferate. Este foarte important ca această corectare a danturii să aibă loc în perioada de creştere, ideal până la vârstă de 18 ani, deoarece rezultatul este obţinut mult mai rapid, iar stabilitatea lui în timp este mult mai bună”, explică medicul ortodont Georgiana Bordei, directorul OrtoClass.

Întrebările copiilor despre aparatul dentar

O să mă doară montarea şi purtarea aparatului dentar? „Montarea unui aparat dentar este o procedură total nedureroasă, dar de durată. O şedinţă în care se montează aparat dentar, pe ambele arcade, durează aproape două ore, timp în care pacientul va trebui să stai cu gura deschisă. Nici pe parcursul purtării aparatului dentar nu o să îl doară, însă în prima săptămână după montaj, dantura va fi puţin mai sensibilă şi le recomandăm, ca în cazul în care simţi un disconfort sau durere, să ia un anti-inflamator”, precizează medicul ortodont.

O să pot mânca orice vreau atunci atunci când port aparatul dentar? „Pacientul nu va putea mânca orice, dar nu va trebui nici să renunţe la foarte multe lucruri. Va trebui să aibă grijă cu guma de mestecat, caramelele lipicioase şi alimentele foarte dure, cum ar fi: migdalele, alunele, pâinea prăjită, popcorn-ul şi chipsurile. De asemenea, va trebui să aibă grijă şi în cazul merelor sau altor fructe tari, deoarece nu va putea muşca din ele, ci vor trebui tăiate în bucăţele mai mici”, afirmă Georgiana Bordei.

Vor râde prietenii de mine pentru că mi-am pus aparat dentar? „Acum 10-15 ani, cel mai probabil răspunsul ar fi fost da. Acum însă, odată cu creşterea numărului de purtători de aparate dentare şi diversificarea tipurilor acestora, aparatul dentar a început să fie cool în rândul tinerilor şi adulţilor deopotrivă. Cu siguranţă prietenii şi oamenii, cu care se va întâlni micuţul, îl vor aprecia, deoarece purtarea unui aparat dentar dovedeşte faptul că este interesat de aspectul său şi de sănătatea danturii sale”, mai spune medicul.

În privinţa preţurilor, costurile unui tratament ortodontic în cazul copiilor cu dentiţie mixtă variază între 1200-1900 lei, întreg tratamentul. Costurile unui aparat fix pentru adolescenţi şi adulţi, însemnând persoane cu dentiţie permanentă, încep de la 2900 lei/ arcadă la aparatele metalice şi ajung până la 3900 lei/arcadă pentru cele de Safir. Aparatele invizibile de tipul unor gutiere sunt mai scumpe, preţurile variază între 5800 lei/ arcadă şi 7700 lei/ arcadă în funcţie de complexitatea cazului şi de numărul de gutiere necesar pentru tratatmentul respectiv.