Home » D:News » Un portret rar al reginei Elizabeth a II-a, alături de cei trei viitori regi, făcut public

Un portret rar al reginei Elizabeth a II-a, alături de cei trei viitori regi, făcut public

Publicat: 07.01.2020
Un portret al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii alături de cei trei viitori regi, prinţii Charles, William şi George, a fost făcut public, aceasta fiind abia a doua imagine oficială care îi prezintă pe cei mai importanţi patru membri ai casei regale, potrivit The Guardian.

Portretul a fost realizat pentru a marca începutul unui nou deceniu, pe 18 decembrie 2019, în Sala Tronului de la palatul Buckingham din Londra, reşedinţa oficială a reginei. Imaginea a fost publicată pe conturile oficiale ale familiei regale de pe reţelele de socializare online vineri.

Primul portret oficial în care au apărut regina, prinţul moştenitor Charles de Wales, în vârstă de 71 de ani, ducele William de Cambridge, în vârstă de 37 de ani, şi prinţul George a fost realizat în aprilie 2016 şi a marcat a 90-a aniversare a lui Elisabeth a II-a. Imaginea a apărut şi pe o serie specială de timbre, potrivit Mediafax.

În al doilea portret, prinţul George, fiul în vârstă de şase ani al prinţului William şi al ducesei Catherine de Cambridge, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, este îmbrăcat cu pantaloni lungi cu imprimeu ecosez, în locul celor scurţi pe care îi poartă de obicei, şi cu o cămaşă albă.

Credit foto: Pofimedia

Regina poartă o rochie albă, accesorizată cu o broşă, iar, pe mâna stângă, are una dintre poşetele sale preferate.

Ambele portrete au fost realizate de fotograful Ranald Mackechnie.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?

Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?

Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu

Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?

Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?

Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?

Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz

Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României

Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?

Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare

„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor

Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară

8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026

Supe, ciorbe, amintiri: de ce fiecare cultură are propriul bol de zeamă caldă?

Ce este ura și de ce apare?
Ce este ura și de ce apare?
De ce ne gândim obsesiv la aceleași lucruri noaptea

Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului

O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem