Home » D:News » România a semnat „Declarația de la Bonn”, privind libertatea științei

România a semnat „Declarația de la Bonn”, privind libertatea științei

Publicat: 22.10.2020

România a semnat „Declarația de la Bonn”, un document comun parafat de miniștrii cercetării din Uniunea Europeană privind libertatea științei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării, la Bonn a avut loc, sub egida Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, Conferința miniștrilor cercetării din Uniunea Europeană privind Spațiul European de Cercetare.

Cu acest prilej, miniștrii cercetării au semnat „Declarația de la Bonn”, inițiativă cu rol de fundament al valorilor europene și al cooperării internaționale la nivelul UE, au transmis reprezentanții MEC.

O nouă orientare

Conform acestora, Uniunea Europeană dorește să stabilească o nouă orientare pentru dezvoltarea spațiului european de cercetare într-un mod mai dinamic și rezilient.

„Am apreciat dialogul european organizat sub egida Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene, iar ‘Declarația de la Bonn’ constituie un pas important în consolidarea cooperării în Spațiul European de Cercetare. Încurajez cercetarea din România să fructifice toate oportunitățile oferite de Programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare, instrumentul principal pentru consolidarea excelenței în aceste domenii”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul

Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile

Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare

O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii

(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare

Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult

Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții

Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?

Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu