Home » D:News » Analiză: Primele vaccinuri împotriva COVID-19 şi „imunitatea de turmă”

Analiză: Primele vaccinuri împotriva COVID-19 şi „imunitatea de turmă”

Analiză: Primele vaccinuri împotriva COVID-19 şi „imunitatea de turmă”
Credit foto: Pixabay
Publicat: 20.11.2020

Marile companii farmaceutice anunţă, pe rând, rezultate promiţătoare ale vaccinurilor anti COVID-19 dezvoltate. „Imunitatea de turmă” e un obiectiv spre care ţintesc majoritatea ţărilor, dar experţii au îndoieli că primele vaccinuri vor avea un efect semnificativ atât de curând.

Ultimele săptămâni au adus veşti bune, cel puţin când vine vorba despre câteva din cele mai aşteptate vaccinuri anti COVID-19.

Cei de la Pfizer merg din bine în mai bine. După ce anunţaseră o rată de eficacitate de peste 90% a vaccinului împotriva noului coronavirus, o analiză finală a studiului de fază 3 arată că cifrele sunt chiar mai promiţătoare. Compania susţine că vaccinul e 95% eficient în prevenirea infecţiilor, chiar şi în cazul persoanelor cu vârste înaintate.

Şi Moderna spune că vaccinul său are o eficienţă de aproape 95% în prevenirea COVID-19, iar rezultatele Oxford / AstraZeneca sunt aşteptate în perioada următoare.

„Imunitatea de turmă este uneori înţeleasă în mod greşit”

Cel mai probabil, în lunile următoare vom avea un vaccin aprobat. Dar care va fi efectul imediat asupra răspândirii virusului SARS-CoV-2? Deşi mulţi speră la facilitarea obţinerii aşa-numitei „imunităţi de turmă”, specialiştii sunt mai degrabă sceptici.

Pentru a putea dezvolta o teorie în acest sens, Reuters transmite că trebuie să găsim mai întâi răspunsul la alte întrebări: Care este rata de răspândire a virusului ce provoacă boala COVID-19? Vor putea primele vaccinuri implementate să oprească transmiterea virusului sau doar să oprească îmbolnăvirea oamenilor? Câte persoane vor accepta să se vaccineze? Vaccinurile vor oferi aceeaşi protecţie tuturor? Şi lista poate continua.

„Imunitatea de turmă este uneori înţeleasă în mod greşit, ca protecţie individuală”, spune Josep Jansa, expert în pregătirea şi răspunsul la situaţii de urgenţă sanitare, la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).

„Nu este adecvat să te gândeşti că nu voi fi afectat pentru că există imunitate de turmă”, adaugă el. „Imunitatea de turmă se referă la protejarea comunităţii, nu la fiecare individ în parte.”

„Obiectivul imunităţii de turmă este acela de a proteja persoanele vulnerabile”

ECDC estimează pragul de imunizare la 67%. Între timp, în Germania se discută despre o proporţie de 60%-70% din populaţie care să dobândească imunitate la noul coronavirus. Cancelarul Angela Merkel a declarat luna aceasta că atunci ar putea fi ridicate restricţiile antiepidemice în Germania.

Experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii propun, de asemenea, o rată de acoperire de 65%-70% a vaccinului împotriva COVID-19 pentru a atinge nivelul imunităţii de turmă.

„Obiectivul imunităţii de turmă este acela de a proteja persoanele vulnerabile”, spune Eleanor Riley, profesor de imunologie şi boli infecţioase la Universitatea din Edinburgh. „Ideea este următoarea: dacă, spre exemplu, 98% dintr-o populaţie a fost vaccinată, va exista o cantitate atât de mică de virus în comunitate încât ceilalţi 2% vor fi protejaţi. Acesta este scopul.”

În centrul calculelor realizate de specialiştii în sănătate publică este rata de reproducere, sau valoarea R, a virusului care provoacă boala COVID-19. Această valoare este o măsură a numărului de oameni pe care o persoană infectată îi contaminează, în medie, transmiţând agentul patogen în circumstanţe „normale”, fără restricţii.

În condiţiile ipotetice ale eficacităţii totale a vaccinului, pragurile procentuale ale imunităţii de turmă sunt calculate împărţind 1 la valoarea R, scăzând rezultatul din 1 şi înmulţindu-l apoi cu 100.

Nu ştim exact cât de repede se răspândeşte virusul fără nicio măsură de precauţie

De exemplu, imunitatea împotriva rujeolei extrem de contagioase, cu o valoare estimată a R mai mare sau egală cu 12, va fi valabilă doar dacă cel puţin 92% sau mai multe persoane dintr-un grup sunt imune. Pentru o tulpină a virusului ce provoacă gripa sezonieră, caz în care R are o valoare de aproximativ 1,3, pragul ar fi de doar 23%.

„Problema este că, deocamdată, nu ştim exact cât de repede se răspândeşte virusul fără nicio măsură de precauţie”, declară Winfried Pickl, profesor de imunologie la Universitatea de Medicină din Viena. Valoarea lui R ar putea fi „mai aproape de 4 decât de 2”, crede el, deoarece chiar şi cu restricţii indicele e în jurul lui 1,5.

Amesh Adalja, savant la Centrul Johns Hopkins, e de părere că, în SUA, un prag realist ar fi de 70%. Totuşi, numerele ar putea să crească în funcţie de rata de eficienţă a vaccinurilor anti coronavirus.

Experţii spun că un alt factor important este dacă vaccinurile implementate de autorităţi pot opri transmiterea virusului.

Dovezile de până acum sugerează că primele vaccinuri pentru COVID-19 vor opri cel puţin dezvoltarea bolii la persoanele deja infectate. Totuşi, riscul contaminării rămâne prezent.

„Nu va preveni circulaţia virusului şi riscul de îmbolnăvire al persoanelor nevaccinate”

„Chiar dacă protecţia împotriva bolii e valoroasă pentru o singură persoană, aceasta nu va preveni circulaţia virusului şi riscul de îmbolnăvire al persoanelor nevaccinate”, spune Penny Ward, profesor în medicină farmaceutică la King’s College din Londra, potrivit Mediafax.

Bodo Plachter, director adjunct al Institutului german de Virologie al Spitalului Universităţii din Mainz, povesteşte că infecţiile respiratorii în special pot fi greu de blocat complet cu ajutorul vaccinurilor: „S-ar putea ca persoanele vaccinate să elimine o cantitate virală mai mică”, spune el. „Dar ar fi o greşeală să presupunem că vaccinarea în sine poate suprima o pandemie”.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă