Home » D:News » Cum ar putea duce vaccinarea împotriva COVID-19 la discriminare în România şi în alte ţări

Cum ar putea duce vaccinarea împotriva COVID-19 la discriminare în România şi în alte ţări

Cum ar putea duce vaccinarea împotriva COVID-19 la discriminare în România şi în alte ţări
Sursa foto: Guvernul României
Publicat: 05.01.2021

Vaccinarea ar putea duce la discriminare. Este opinia preşedintelui CNCD care spune că nu doar în România, ci peste tot în Europa, vor fi astfel de cazuri. Secretarul de stat Raed Arafat crede că în România vor fi evitate problemele de acest tip.

Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), susţine că vaccinarea ar putea duce la discriminare în România şi în alte ţări din Europa. Deja peste tot există tabere pro şi contra vaccin. Însă în curând, când imunizarea va ajunge şi la restul populaţiei, este posibil ca oamenii să aibă nevoie de un certificat de vaccinare pentru anumite activităţi.

Unele state au deja în vedere să condiţioneze intrarea în anumite instituţii sau călătoria cu avionul de prezentarea unui certificat de vaccinare.

„Va fi o perioadă importantă în care vor purta mască chiar şi cei vaccinaţi”

Preşedintele CNCD spune că inevitabil, astfel de situaţii o să apară şi în România.

„Eu sunt convins că nu doar în România, ci peste tot în Europa vor fi astfel de cazuri, de speţe, care vor ajunge în faţa instanţelor de judecată. Justiţia sau instanţa va decide într-un sens sau altul. Nu aş putea să vă spun care va fi reacţia populaţiei şi este greu să îţi dai seama dacă cineva este vaccinat sau nevaccinat. Va fi o perioadă importantă în care vor purta mască chiar şi cei vaccinaţi, şi cei care au trecut prin infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi au anticorpi”, explică Asztalos Csaba, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării

Secretarul de stat Raed Arafat spune că în România vor fi evitate problemele.

„În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări”

„În România noi am zis că nu vom aplica astfel de discriminări şi nu vom aplica astfel de reguli. Dar afară, mai ales în zone în care a fost acum strict să nu se ducă nimeni, e posibil să se spună că nu poţi să vii decât dacă eşti vaccinat”, susţine Raed Arafat, potrivit Mediafax.

Însă o formă de discriminare ar putea să apară şi la nivel social. Mirna lucrează de acasă de la începutul pandemiei. Ea vrea să se vaccineze şi îşi aşteaptă rândul. Tânăra spune că, dacă ar şti că anumite persoane nu sunt vaccinate, le-ar evita.

„Se vor blama reciproc fără să încerce să înţeleagă mai mult despre ceea ce se întâmplă”

„Totuşi, voi încerca să mă protejez în continuare şi să evit locurile aglomerate şi grupurile mari de oameni, mai ales acum, cu noua tulpină de coronavirus”, adaugă Mirna Fayed.

Psihologul Keren Rosner spune că cele două tabere pro şi contra vaccinare îşi vor disputa părerile de acum încolo.

„Se vor blama reciproc fără să încerce să înţeleagă mai mult despre ceea ce se întâmplă. Cei vaccinaţi se vor simţi protejaţi de îmbolnăvire, însă evitarea celorlalţi va fi mai mult un gest punitiv, de blam”, crede specialista.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...