Home » D:News » Misiunea Inspiration4 – Primii turiști spațiali au ajuns în orbită. Ce vor face în cele trei zile

Misiunea Inspiration4 – Primii turiști spațiali au ajuns în orbită. Ce vor face în cele trei zile

Misiunea Inspiration4 – Primii turiști spațiali au ajuns în orbită. Ce vor face în cele trei zile
Echipajul Inspiration4 / Credit foto: Inspiration4 - John Kraus
Publicat: 16.09.2021

Echipajul misiunii spațiale Inspiration4, format dintr-un miliardar și trei „cetățeni obișnuiți”, se află pe orbită, la 575 de km deasupra planetei, după ce a decolat în cursul nopții de miercuri de la Centrul Spațial Kennedy cu ajutorul unei rachete furnizată de compania SpaceX.

Misiunea Inspiration4 este mai ambiţioasă şi mai plină de riscuri decât cele efectuate de miliardarii Richard Branson şi Jeff Bezos, din iulie.

Comandantul zborului este miliardarul Jared Isaacman, un pilot experimentat şi fondatorul unei companii de procesare a plăţilor. Hayley Arceneaux, în vârstă de 29 de ani, este asistentă medicală şi supravieţuitoare a cancerului osos, și a fost desemnată pentru acest zbor pentru că reprezintă speranţa. Christopher Sembroski este un veteran al US Air Force și lucreaază ca inginer spațial la Lockheed Martin. A patra membră a echipajului este Sian Proctor, profesor de geologie şi artist.

Misiunea Inspiration4 este o etapă importantă pe piața turismului spațial, după un deceniu de pauză.

Cei patru vor rămâne în capsula Crew Dragon și nu vor andoca la Stația Spațială Internațională (ISS). După această misiune SpaceX va derula două vizite private pe ISS, una în octombrie, cu un regizor rus de film și o actriță, și o a doua în perioada Anului Nou.

Primii turiști spațiali, echipajul Inspiration4, antrenați timp de șase luni

Echipajul Inspiration4 a avut șase luni de instruire intensivă, dar sistemele informatice de la bord vor fi supravegheate de echipele SpaceX de la sol.

Chiar dacă nu au o destinație anume, cei patru vor efectua experimente științifice. Unii comentatori și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul asupra climatului terestru al zborurilor spațiale ca acesta.

Racheta Falcon-9 a SpaceX folosește drept combustibil kerosen foarte rafinat, care produce dioxid de carbon (CO₂), împreună cu oxizi de azot, care contribuie, de asemenea, la încălzirea globală, potrivit Mediafax. Emisiile de la lansările de rachete rămân mici în comparație cu cele ale industriei aviatice, dar se preconizează că vor crește.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară