Home » D:News » Europa e din ce în ce mai bătrână – doar 16% din populaţie are între 15 şi 29 de ani

Europa e din ce în ce mai bătrână – doar 16% din populaţie are între 15 şi 29 de ani

Foto: Shutterstock
Publicat: 10.01.2022

Pe teritoriul UE, tinerii reprezintă 16% din totalul populaţiei. La „tineri” au fost trecute grupele de vârstă cuprinse între 15 şi 29 de ani, potrivit Uniunii Europene.

Sunt aşa-zisele „forţe proaspete”, cele care vin după şcoala obligatorie, şi care pot contribui la creşterea economiei naţionale şi, în consecinţă, a economiei europene.

Îmbătrânirea indică faptul că vor fi necesare politici diferite pe viitor. Este motivul pentru care instituţiile UE au decis să facă din 2022 anul european al tineretului. Tinerii sunt puţini şi, de asemenea, destul de vulnerabili. Eurostat a calculat că, în urma pandemiei, sunt 9 milioane de persoane cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani care au părăsit piaţa muncii.

Europa, din ce în ce mai bătrână. Tinerii sunt vulnerabili

În UE, doar una din 6 persoane avea vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, în momentul studiului Eurostat. Cu alte cuvinte, dintr-o populaţie totală de 447,3 milioane de cetăţeni ai UE, doar 73,6 milioane sunt „tineri”.

Dintre aceştia, 37,8 milioane sunt bărbaţi (51 la sută) şi 35,8 milioane sunt femei (49 la sută).

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Două studii au dezvăluit că oamenii și șoarecii au ceva foarte important în comun

Sângerarea gingiilor ar putea fi un semn precoce al unei afecțiuni mult mai grave

Barbarii au fost neînțeleși timp de secole, susțin cercetătorii

Un studiu radical sugerează că viața pe Pământ a apărut de două ori

Suplimentele cu omega-3, o mare păcăleală? Iată ce a descoperit un studiu!

Vaccinurile care nu trebuie păstrate la rece, testate cu succes pentru prima dată

Seceta a scos la suprafață una dintre cele mai impresionante realizări inginerești ale Imperiului Roman

81 de ani de la cel de-al doilea atac nuclear lansat de americani

Câte alimente de origine vegetală ar trebui să mâncăm pe săptămână?

Fermele industriale de pui favorizează apariția unor bacterii mai periculoase

De ce cxercițiile clasice nu sunt cea mai bună alegere pentru un abdomen plat?

Consumul redus de zahăr în primii ani de viață ar putea scădea riscul de Alzheimer

Cum arată o zi din viața unui cercetător NASA care studiază sănătatea astronauților: „Nu este o știință complicată”

O proteină cheie din carne a fost crescută în salata verde pentru prima dată

Este adevărat că inteligența oamenilor scade? Răspunsul nu este atât de simplu!

Misterul giganților dispăruți ar putea fi rezolvat! Ce s-a descoperit în sudul Australiei?

Un hormon al neanderthalienilor are efecte vizibile la oamenii de astăzi

Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici