Istoria Parcului Ioanid, unul dintre cele mai vechi din București (DOCUMENTAR)

Parcul Ioanid sau Parcul Ion Voicu, așa cum se numește acum, deși este mic în comparație cu alte parcuri din București, este unul dintre cele mai vechi parcuri care se bucură de o istorie foarte bogată. Este situat în sectorul 2 al Capitalei, în zona centrală, chiar în apropiere de Piața Romană, la intersecția străzilor Polonă, Aurel Vlaicu, Dumbrava Roșie. Chiar în vecinătate se află un alt parc celebru, Grădina Icoanei. Eleganță, lux și bun gust- asta caracterizează parcul Ioanid și străzile din adiacente, chiar dacă lucrurile nu au stat așa dintotdeauna.

Farmecul parcului Ioanid și ceea ce îl face deosebit de restul parcurilor din Capitală constă în intimitatea pe care o conferă vizitatorilor. Și asta pentru că toate casele care îl înconjoară sunt orientate către străzile din împrejurimi, iar interiorul nu este vizibil aproape deloc în exterior. Circulația se face prin alei șerpuite care, dacă sunt urmate, pot crea impresia unui parc mult mai mare.

• Un bărbat infectat cu HIV s-a vindecat complet datorită unei mutații genetice rare
• Practici medievale într-un spital: sute de copii, infectați cu HIV după ce au fost refolosite seringi

Parcul, care se întinde doar pe un hectar, este decorat cu pietre, cu statuile pictorului Ioan Luchian și cu cea a celebrului violonist Ion Voicu, elev al lui George Enescu. Tot aici, există și un foișor situat pe o parte a lacului, o cascadă și un pod care traversează lacul. A fost amenajat și un loc de joacă pentru copiii care străbat parcul din această zonă împreună cu părinții.

În urmă cu aproximativ trei secole, pe acest teren se aflau Gropile lui Aristide. Acestea serveau drept scufundături pentru haznalele din mahala, însă au devenit inutile după ce s-a introdus canalizarea. Ulterior, acestea au fost adâncite de localnicii care săpau în zonă, pentru a-și procura materiale pentru casă.

În perioada 1839-1869 aici a existat Grădina Breslea, una dintre multele „grădini” din București, unde oamenii veneau pentru a se distra și pentru a socializa. Nicolae Filimon, în cartea sa, Ciocoii Vechi și Noi a vorbit destul de mult despre această grădină. Existența acestei grădini a fost menționată și de Constantin Bacalbașa în „Bucureșcii de altădată”, care spunea că aici era „grădina de margine de oraș unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea să chefuiască, unde se întâlneau amorezații și unde cântau printre tufișuri lăutarii”.

Citește continuarea pe Gândul!