80% dintre mașinile Ferrari vor fi electrice și hibride până în 2030

20 06. 2022, 00:00

Producătorul italian de mașini sport de lux și-a prezentat strategia de electrificare; potrivit acestei strategii, până în 2030, 40% dintre mașinile Ferrari vor fi complet electrice și alte 40% vor fi hibride.

CEO-ul Benedetto Vigna a confirmat că prima mașină electrică va fi prezentată în 2025, iar primele livrări vor fi făcute în anul următor.

În prezent doar patru modele, adică 20% dintre mașinile Ferrari, sunt hibride. Primul model hibrid al producătorului a fost ediția limitată La Ferrari lansată în 2013, valorificând tehnologia de Formula 1.

Mașinile Ferrari primesc „tratamentul” electric

Vigna, un fost antreprenor în tehnologie care s-a alăturat companiei Ferrari în calitate de CEO în urmă cu 9 luni, a declarat că strategia de electrificare este „foarte relevantă”.

„Nu doar că este cerută de reglementările privind emisiile, dar, cel mai important, credem că putem folosi motorul electric pentru a îmbunătăți performanța mașinilor noastre, așa cum am făcut deja cu Ferrari-ul nostru hibrid”, a spus el, conform Tech Xplore.

Sunt așteptate 15 noi modele

Pe măsură ce Ferrari își extinde gama de modele, compania auto cu sediul în orașul Maranello, din nordul Italiei, a declarat că va dezvălui mult așteptatul său SUV Purosangue în septembrie. Purosangue, care în italiană înseamnă „pursânge”, nu va reprezenta mai mult de 20% dintre vehiculele produse în timpul ciclului său.

În total, Ferrari plănuiește să lanseze 15 modele noi din 2023 până în 2026, inclusiv o nouă supermașină de mare performanță.

Vă recomandăm să citiți și:

Armata Marii Britanii vrea să instaleze computere cuantice în tancuri

Un film de animație produs de Disney-Pixar a fost interzis în 14 țări

Regina Elisabeta a II-a, al doilea cel mai longeviv monarh din istorie

O propunere de rover lunar înfățișează combinația dintre un centaur și un robot