Bucureștii de odinioară: Cartierul Armenesc (DOCUMENTAR)

Cartierul armenesc este o zonă de identitate a oraşului Bucureşti, situat între bulevardul Carol I – la sud și strada Maria Rosetti – la nord, Calea Moşilor – la est. Este un cartier vechi, plin de viață, cu cafenele, taverne cu grădini în curte, dar și multe locuri liniștite.

Comunitatea armenească a Bucureştiului a dat nume importante pentru istoria oraşului şi chiar pentru cea naţională. Dintre personalităţile cu ascendete armeneşti îi amintim pe: Manuc Bei, Spiru Haret, Theodor Aman, Krikor Zambaccian, Ana Aslan. Numele lor se leagă, într-un fel sau altul, de zona armenească din Bucureşti.

• Practici medievale într-un spital: sute de copii, infectați cu HIV după ce au fost refolosite seringi
• Un film pierdut al lui Georges Méliès, părintele cinematografiei moderne, a fost regăsit după 100 de…

Încă din secolele XV-XVI, armenii au ajuns în zona de sud a țării. Aceștia erau mari negustori, meșteșugari sau comercianți. Astăzi, însă, comunitatea armenească numără nu mai mult de 1.000 de persoane, însă de-a lungul timpului a fost foarte prosperă, activă și bine închegată. Printr-o simplă plimbare în zonă, turiștii pot descoperi povestea formării comunității armenești din București.

Istoria negoțului din Capitală s-a legat, încă din Evul Mediu, de istoria armenilor. Aceștia au oferit Bucureștiului unii dintre cei mai pricepuți negustori. Deși armenii sunt acum într-un număr foarte mic în oraș, istoria acestora trăiește printr-un cartier extrem de important – Cartierul Armenesc.

Înainte să își construiască niște case sau meșteșuguri, armenii veniți pe teritoriul Bucureștiului și-au construit un lăcaș de cult. Aceasta a fost biserica din lemn a lui Manuc. Pe locul acesteia a fost ridicată, pe la jumătatea secolului al XVIII-lea actuala Biserică Armenească, un adevărat monument istoric, o dovadă a credinței puternice a poporului armean.

Locația Cartierului Armenesc nu este deloc întâmplătoare. Se află chiar de-a lungul Căii Moșilor, de la Biserica Armenească până la actuala Piață Obor. La sfârșitul secolului al XVII-lea, cum legislația națională nu le-a permis armenilor să lucreze în fabrici sau să se stabilească în mediul rural, au încercat să combine viața de oraș și comerțul.

Meseriașii armeni au început să își deschidă numeroase ateliere și prăvălii în această zonă, dar și măcelării, potcovării, cizmării și pielării.

Citește continuarea pe Gândul!