Home » D:News » Marea Britanie a înregistrat 40 de grade Celsius pentru prima dată în istorie

Marea Britanie a înregistrat 40 de grade Celsius pentru prima dată în istorie

Val de căldură la Londra. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 21.07.2022

Temperatura din Marea Britanie a depășit pentru prima dată în istorie pragul de 40 de grade Celsius, a anunțat marți serviciul britanic de meteorologie, potrivit Reuters.

O temperatură de peste 40 de grade Celsius a fost înregistrată marți, pentru prima dată în Marea Britanie, a anunțat serviciul britanic.

Acesta a confirmat că temperatura de 40,2 grade Celsius a fost înregistrată la Londra Heathrow la ora 11:50.

Temperaturi record au fost și pe parcursul nopții

Noi recorduri ar putea să apară pe parcursul zilei deoarece temperaturile sunt în creștere.

De asemenea, temperaturi record au fost și pe parcursul nopții.

Luni spre marți, Marea Britanie a avut cea mai călduroasă noapte înregistrată vreodată, potrivit cifrelor provizorii, prezentate de BBC. Precedentul record a fost depășit cu 2 grade, au stabilit specialiștii.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Câte zile libere legale vom avea în 2026? Calendarul complet!

Istoria timbrului cu cap de bour, unul dintre cele mai valoroase din întreaga lume

Bugetul pentru 2028-2034, motiv de tensiune între Bruxelles și Parlamentul European

Cupă Mondială din 2026 va fi ultima pentru Cristiano Ronaldo

O vizită la muzeu ne ajută mai mult decât o zi la spa, arată un studiu

Cercetătorii din Japonia au dezvoltat o terapie revoluționară împotriva cancerului

Efectul Dunning-Kruger: de ce oamenii incompetenți se cred excepționali

Psihologia respectului. De la filosofia lui Kant la cercetările în neuroștiință: cum recunoașterea demnității celuilalt ne modelează mintea, relațiile și societatea
Psihologia respectului. De la filosofia lui Kant la cercetările în neuroștiință: cum recunoașterea demnității celuilalt ...
Cum supraviețuiești unui atac de anxietate? Ghid scurt, clar și dovedit științific

Dansul în Egiptul Antic nu era doar artă, ci legătura cu zeii și cu viața de apoi

Jules Pascin: Pictorul care a iubit viața până la epuizare

Test de cultură generală. Ce este constanta lui Planck?

Atlas versus Optimus: Care este diferența dintre robotul de la Boston Dynamics și robotul de la Tesla?

Locul în care trăiești poate influența sănătatea creierului și riscul de demență

Se încălzește sau nu vremea? Prognoza actualizată de la ANM

Noi funcții pentru utilizatorii Google Maps: Ce opțiuni ar putea alege de acum?

Procesul Maniu, cea mai mare înscenare din istoria României: „Sunt terorizat”

Cercetătorii reacționează la afirmațiile lui Donald Trump despre paracetamol și autism: „Nu există dovezi solide”