Europa ar trebui să aibă până în 2026 stații de încărcare pentru vehicule electrice la fiecare 60 de kilometri

06 04. 2023, 09:00

Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord care va permite națiunilor europene să instaleze puncte de încărcare electrică și pe bază de hidrogen în întreaga regiune în următorii ani.

Rezultatul final va fi câte o stație de încărcare pentru vehiculele electrice (EV) la fiecare 60 de kilometri, potrivit unui raport recent publicat.

De asemenea, acordul va deservi camioanele care vor avea stații speciale la intervale de 120 de kilometri. Jumătate dintre aceste obiective ar trebui să fie atinse până în 2028. În plus, până în 2031, vor fi disponibile și stații de realimentare cu hidrogen, conform Interesting Engineering.

Stațiile de realimentare pentru combustibili alternativi peste tot în UE

„Acordul va transmite un semnal clar către cetățeni și către ale părți interesate că infrastructura de reîncărcare ușor de utilizat și stațiile de realimentare pentru combustibili alternativi, cum ar fi hidrogenul, vor fi instalate pe întreg teritoriul Uniunii Europene (UE)”, a declarat Andreas Carlson, ministrul suedez pentru infrastructură și locuințe, într-un comunicat al UE.

În aceeași săptămână a fost introdus un acord istoric prin care toate mașinile noi, care vor fi vândute în UE, vor fi lipsite de emisii până în 2035.

Potrivit Comisiei Europene, autoturismele și camionetele contribuie cu aproximativ 12% și, respectiv 2,5% din totalul emisiilor de CO2 din UE. CO2 este principalul gaz cu efect de seră.

Conform noilor reglementări, toate automobilele noi vândute în UE nu trebuie să emită CO2 până în 2035, iar emisiile de CO2 trebuie să fie cu 55% mai mici decât în 2021 până în 2030.

Tranziția la vehiculele electrice

În plus, prin noul acord privind stațiile de încărcare, reprezentanții europeni speră să rezolve problema lipsei infrastructurii de încărcare, unul dintre principalii factori care împiedică tranziția la vehiculele electrice.

Noile reguli vor „asigura că șofatul și încărcarea unei mașini de nouă generație sunt la fel de simple și convenabile precum cele ale unei mașini care depinde de benzină. Trebuie să decarbonizăm sectorul transporturilor, care este încă responsabil pentru o mare parte din emisiir”, a declarat Ismail Ertug, deputatul însărcinat cu acest nou acord istoric.

De asemenea, UE plănuiește să se asigure că 90% din vehiculele de mare tonaj vor avea emisii zero până în 2040.

Vă mai recomandăm și: 

O soluție „de aur” pentru problema poluării? Cercetătorii au dezvoltat o nouă metodă pentru reducerea CO2

Emisiile globale de CO2 au crescut cu mai puțin de 1% în 2022, datorită energiei regenerabile

O nouă fabrică de reciclare a bateriilor ar putea alimenta 1 milion de vehicule electrice pe an

Omenirea a produs un nivel record de emisii de dioxid de carbon în 2022