O nouă febră a aurului a cuprins lumea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Creşterea recentă în forţă a preţurilor aurului este un simptom al unei ordini mondiale în schimbare şi al începutului unei noi ere de conflict şi nesiguranţă. Guvernele şi băncile centrale consideră de multă vreme metalul preţios drept o potenţială sursă de stabilitate monetară.

Creşterea recentă în forţă a preţurilor aurului este un simptom al unei ordini mondiale în schimbare şi al începutului unei noi era de conflict şi nesiguranţă. Guvernele şi băncile centrale consideră de multă vreme metalul preţios drept o potenţială sursă de stabilitate monetară şi secu­ritate economică, iar acest lucru este valabil şi astăzi, scrie Harold James, profesor de istorie şi afaceri internaţionale la Universitatea Princeton, într-o opinie publicată de Project Syndicate, citată de Ziarul Financiar.

• Țara în care riști să pierzi din pensie dacă pleci mai mult de 6 săptămâni
• Secretul strugurilor dulci: când și cum se taie vița de vie?

Aurul a revenit în sistemul mo­netar internaţional. În urmă cu peste 50 de ani, preşedintele american Richard Nixon a „închis fereastra aurului“, iar lumea şi-a depăşit obsesia legată de metalele preţioase. O nouă eră a monedei fiat începuse. Însă acum, banii fiat se află în faţa unor provocări de ordin fiscal şi al noilor tehnologii, iar preţul aurului atinge maxime istorice.

Preţul aurului a scăzut dramatic în anii ’90

Susţinătorii investiţiilor în aur ar­gumentează bineînţeles că metalul ră­mâne o investiţie ideală pentru păs­trarea valorii pe termen lung. Însă este o greşeală să se creadă că aurul este în mod unic stabil, scrie profesorul.

Dimpotrivă, preţul acestuia mă­soară o curbă a disensiunilor, creşte­rile puternice de preţuri indicând o goană după siguranţă într-o lume în care alte valori sunt în pericol.

Preţul aurului a scăzut dramatic în anii ’90, atunci când sfârşitul Războiului Rece a adus o nouă atmosferă de pace şi stabilitate. Însă acesta a crescut în forţă după criza financiară din 2008 şi după izbucnirea pandemiei de COVID-19, dar şi din nou în acest an.

Rusia şi Turcia au început să acumuleze stocuri masive

Mare parte din creşterea cererii de aur este adusă de băncile centrale. China, cu rezerve de aur relativ re­strân­se de 395 tone în 2000, deţine a­cum 2.260 de tone. În mod remar­cabil, aceasta şi-a crescut substanţial stocul de aur în 2009 şi 2015, ani de referinţă pentru o lume care devenea mai sceptică cu privire la globalizare.

Rusia şi Turcia au început la rân­dul lor să acumuleze stocuri masive după 2015, iar acelaşi trend este de asemenea evident mai recent în Uniunea Europeană, unde Cehia şi Polonia şi-au crescut rezervele.

Temerile legate de securitate se află în centrul noii politici a aurului, în opinia lui Harold James.

Căutarea stabilităţii „aurite“ este astfel o reaţie la o lume în schimbare, reflectând o credinţă în creştere în conturarea unei noi ordini politice.

Cu un secol în urmă, cu lumea revenind la standardul de aur după primul război mondial, John Maynard Keynes descria metalul drept o „relicvă barbară“, pentru că acesta era moneda conflictului.

Când stabilitatea politică va reveni, preţul aurului va scădea, scrie profesorul. Între timp, guvernele şi băncile centrale care au investit în aur îşi vor fi cumpărat o protecţie într-o lume nesigură.