Home » D:News » Avion întors din drum după ce pilotul a realizat că și-a uitat pașaportul

Avion întors din drum după ce pilotul a realizat că și-a uitat pașaportul

Avion întors din drum după ce pilotul a realizat că și-a uitat pașaportul
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 27.03.2025

Un zbor United Airlines de la Los Angeles spre Shanghai a fost nevoit să se întoarcă din drum. Unul dintre piloți decolase fără pașaport, a anunțat compania aeriană.

Zborul UA 198, care transporta 257 de pasageri și 13 membri ai echipajului, a decolat de pe aeroportul LAX în jurul orei locale 14:00. După aproximativ două ore de zbor deasupra Oceanului Pacific, aeronava Boeing 787 a fost redirecționată spre San Francisco, unde a aterizat în jurul orei 17:00.

„Pilotul nu avea pașaportul la bord”, a precizat United Airlines într-un comunicat citat de CNN.

„Pilotul nu avea pașaportul la bord”

Compania a fost nevoită să asigure un nou echipaj pentru a transporta pasagerii la destinație în aceeași seară.

O pasageră de naționalitate chineză aflată la bord a declarat că a auzit „vocea foarte frustrată” a pilotului anunțând prin interfon că „și-a uitat pașaportul”. Pasagerii au primit vouchere pentru masă și compensații, însă mulți și-au exprimat nemulțumirea pe rețelele sociale din China.

„Cum poate cineva să greșească atât de grav la locul de muncă?”, se arată într-o postare populară care pare să aparțină unui alt pasager chinez, postare care a strâns peste 10.000 de aprecieri.

Specialiștii în aviație consideră incidentul „inacceptabil” pentru o companie aeriană globală precum United, reflectând „o lipsă de disciplină” care ar putea costa scump operatorul american.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic