4 practici esențiale prin care părinții pot crește copii echilibrați emoțional

Reziliența emoțională reprezintă cheia pentru protejarea sănătății mintale a copiilor, susține un psiholog cu aproape 20 de ani de experiență într-un articol dedicat relației părinte-copil.

Specialistul afirmă că tinerii care posedă această calitate nu doar că își revin mai ușor după dezamăgiri, dar prezintă și un risc mai scăzut de a face depresie, anxietate sau de a adopta comportamente auto-critice.

• 20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
• Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”

Conform psihologului, copiii cu rezistență emoțională au un element comun: părinți care știu să își gestioneze propriile emoții. Atunci când adulții demonstrează că emoțiile nu sunt rușinoase sau interzise, ei transmit copiilor că sentimentele nu sunt inconveniente deranjante, ci „mesageri biologici inteligenți” care ne indică nevoile și ne ghidează prin viață, asemenea setei sau foamei.

Părinții care reușesc să crească copii echilibrați emoțional aplică patru practici esențiale:

În primul rând, aceștia își observă și își onorează propriile emoții, recunoscând că sentimentele nu trebuie îngropate, respinse sau reprimate. Ei înțeleg că ignorarea emoțiilor doar le amplifică. Numirea emoțiilor reprezintă primul pas pentru a le valida și a putea lua măsuri pentru a se simți mai bine.

În al doilea rând, părinții eficienți știu să își regleze propriile emoții, conștienți fiind că acestea sunt contagioase. Specialistul recomandă tehnici de respirație pentru calmarea sistemului nervos: inspirarea lentă timp de cinci secunde, urmată de expirare tot timp de cinci secunde, repetată două minute.

A treia practică constă în evitarea etichetării emoțiilor drept „bune” sau „rele”. Psihologul subliniază că emoțiile nu sunt pozitive sau negative, ci reprezintă doar informații valoroase și acționabile. Tristețea ne spune că există ceva de plâns, frica ne alertează asupra pericolelor, iar entuziasmul ne îndeamnă să sărbătorim.

În cele din urmă, auto-reflecția reprezintă a patra practică importantă. Modul în care propriii noștri părinți au gestionat emoțiile noastre în copilărie ne modelează viața emoțională actuală. Întrebările „Cum au reacționat părinții mei când mă simțeam astfel?” și „Ce vreau să fac diferit cu copiii mei?” pot ajuta la întreruperea tiparelor familiale dăunătoare.

„Părinții care pot reflecta asupra propriilor emoții îi învață pe copiii lor să facă același lucru. Este ca și cum ai modela maniere adecvate. Copiii învață observând ceea ce facem, nu doar ascultând ce spunem”, concluzionează psihologul citat de CNBC.