Viitoarele tratamente pentru slăbit ar putea fi create din sângele de piton

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Oamenii de știință au descoperit că mimeticele GLP-1, precum Ozempic, provin din şopârla Gila, iar acum un metabolit din sângele de piton arată promițător pentru viitoare tratamente de slăbire – posibil fără unele dintre efectele secundare neplăcute ale medicamentelor GLP-1.

Pitonii au un metabolism extrem. Pot trece luni întregi fără să mănânce nimic, apoi devorează o antilopă întreagă. În timp ce acest fel de „dieta yo-yo” ar fi dezastruoasă pentru alte animale, șerpii au adaptări speciale care îi ajută să prospere în stilul lor de viață cu boom și pauză, notează Science Alert.

• De ce vor locuitorii unui oraș din sudul Rusiei să învețe chineza?
• Un studiu făcut în Sibiu ridică semne de întrebare: De ce refuză elevii iaurtul și cornul?

Metabolismul lor se accelerează de 40 de ori după o masă, inima poate crește cu până la 24,5% la unele specii, iar microbiomul intestinal este pregătit să reacționeze imediat la o masă rară.

Este vorba despre produsele secundare ale acestor bacterii pe care oamenii de știință speră să le valorifice pentru uz uman. Biologii Leslie Leinwand de la Universitatea din Colorado Boulder și Jonathon Long de la Stanford University au colaborat pentru a afla ce se găsește în sângele pitonilor regius și pitonilor birmanezi după masă.

S-au identificat 208 metaboliți diferiți care au crescut semnificativ după mesele lunare ale pitonilor, dar unul a atras atenția cercetătorilor. Nivelurile de para-tiramină-O-sulfat (pTOS) au crescut de 1.000 de ori în sângele pitonilor după masă.

Acest metabolit este produs de bacteriile intestinale ale șarpelui în timp ce descompun aminoacidul comun tirozina, eliberând dioxid de carbon și adăugând sulfat moleculei.

Despre pTOS se știe foarte puțin. Cercetătorii au găsit câteva studii care sugerează că pTOS circulă și în corpul uman și câteva indicii că nivelul său poate crește după masă.

Acest lucru nu este suficient pentru a spune ce efect are asupra oamenilor, dar a fost de ajuns pentru a inspira cercetătorii să investigheze mai departe.

„Dacă vrem cu adevărat să înțelegem metabolismul, trebuie să mergem dincolo de studiile pe șoareci și oameni și să ne uităm la extremele metabolice pe care le oferă natura”, spune Long.

S-a constatat că, deși pTOS nu pare să apară natural la șoareci sau șobolani (animalele cel mai des folosite pentru studii), acesta le afectează apetitul.

Atât șoarecii obezi, cât și cei slabi au consumat mult mai puțină hrană după ce li s-au administrat doze mari de pTOS, fie prin injecție abdominală, fie oral. Pierderea în greutate a survenit fără probleme gastrointestinale, pierdere musculară sau scăderi de energie, efecte frecvent întâlnite la alte tratamente.

Atât la șoareci, cât și la pitoni, o doză de pTOS a activat neuroni în hipotalamusul ventromedial, centrul cerebral care controlează sațietatea, foamea și echilibrul energetic, explicând modul în care molecula semnalează pitonului că nu are nevoie să mănânce întreaga antilopă.