Home » D:News » Carnea de miel, mai scumpă decât în anii precedenți

Carnea de miel, mai scumpă decât în anii precedenți

Carnea de miel, mai scumpă decât în anii precedenți
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 07.04.2026

Nici crescătorii bulgari de ovine și caprine n-o duc mai bine față de cei din România. Aceștia se plâng nu doar de creșterea prețurilor la producția cărnii de miel, dar și de importurile ilegale, uneori chiar din România, care sufocă, încet dar sigur, această industrie.

Crescătorii români de ovine nu sunt singurii care se plâng de declinul pieței. Din cauza creșterii costurilor de producție tot mai mari de la an la an, prețul la carnea de miel sare și el, iar asta se reflectă în scăderea vânzărilor.

Probleme asemănătoare au și crescătorii bulgari de ovine, potrivit actualno.com. Aceștia se plâng de importurile ilegale de carne de miel (uneori, chiar din România) și de creșterea accelerată a prețurilor, care induce o criză acută în acest sector.

Piața este afectată de importuri ilegale și practici netransparente

Prețul cărnii de miel pentru Paște ar putea ajunge, în Bulgaria, la 14-15 euro pe kilogram, ușor peste nivelul anilor trecuți, însă crescătorii bulgari de ovine avertizează că orice depășire a pragului de 16-17 euro riscă să afecteze serios consumul.

Președintele Asociației Naționale de Creștere a Oilor și Caprelor din Bulgaria spune că există un plafon psihologic al prețului: 14-15 euro pe kilogram este încă acceptabil, dar peste 16-17 euro pe kilogram înseamnă un risc de scădere a vânzărilor.

Chiar și așa, prețul cărnii de miel este mai mare decât în anii precedenți. Reprezentanții crescătorilor acuză că piața este afectată de importuri ilegale și practici netransparente.

„Crescătorul bulgar moare zâmbind, dar moare”

„Comerțul cu miel demască sistemul. Se văd importurile ilegale și schemele din spate, dar nimic nu ajunge în buzunarele crescătorilor”, a declarat Președintele Asociației Naționale de Creștere a Oilor și Caprelor din Bulgaria.

Acesta descrie situația fermierilor într-un ton dur: „Crescătorul bulgar moare zâmbind, dar moare.”

Crescătorii critică lipsa unor politici eficiente, cum ar fi faptul că autoritățile nu încurajează cooperativele agricole, că fermierii sunt forțați să concureze între ei, ceea ce are ca rezultat prețuri mai mici la producători, dar nu neapărat și la raft.

Veștile sunt mai bune în ceea ce privește ouăle în Bulgaria. Există suficiente ouă pe piață și nu s-au înregistrat creșteri majore de preț în Bulgaria.

Totuși, pe termen lung, prețurile ouălor ar putea crește.

Ivailo Galabov, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări, avertizează că noile tehnologii europene de creștere vor duce la scumpiri treptate.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani