Mult timp s-a crezut că homininii, grupul evolutiv din care fac parte oamenii, au apărut pentru prima dată în Africa, în urmă cu aproximativ 7 milioane de ani. Însă o descoperire recentă din Bulgaria ar putea schimba această poveste, sugerând că cel mai vechi strămoș uman ar fi trăit, de fapt, în Europa.
Cel mai vechi strămoș uman ar fi trăit unde se află astăzi Bulgaria. Dacă va fi confirmată, ipoteza ar indica faptul că primii hominini au apărut în Eurasia și au migrat ulterior spre Africa, probabil ca urmare a schimbărilor climatice din perioada Miocenului târziu.
Termenul „hominini” nu se referă la cele mai vechi primate. El desemnează toate speciile din linia evolutivă umană apărute după separarea de cimpanzei. Speciile mai vechi, alături de toate maimuțele mari actuale, sunt încadrate în grupul hominidelor.
Până acum, cel mai vechi hominin acceptat fără controverse era Orrorin tugenensis, care a trăit în Kenya în urmă cu aproximativ 7 milioane de ani. Această primată preistorică prezenta o caracteristică esențială ce îl diferenția de cimpanzei: capacitatea de a merge biped, adică pe două picioare.
Noile cercetări sugerează că o specie și mai veche, care a trăit în Balcani, ar putea fi primul hominin. Este vorba despre Graecopithecus freybergi, o primată cunoscută inițial din câțiva dinți descoperiți în Grecia în 2017.
Recent, cercetătorii au analizat un femur aparținându-i acestei specii, descoperit în situl arheologic Azmaka, din Bulgaria. Osul provine de la o femelă care cântărea aproximativ 24 de kilograme și prezintă un col femural alungit, o trăsătură asociată, de regulă, cu mersul biped.
„La o vârstă de 7,2 milioane de ani, acest strămoș, pe care îl încadrăm în genul Graecopithecus, ar putea fi cel mai vechi om cunoscut”, a declarat David Begun, profesor la Universitatea din Toronto (Canada).
În noul studiu, cercetătorii explică faptul că fosila din Bulgaria poate fi plasată pe aceeași linie evolutivă cu Orrorin tugenensis, dar și cu hominini mai târzii precum Australopithecus, Paranthropus și, în cele din urmă, genul Homo.
Totuși, oamenii de știință subliniază că această specie încă nu era un biped complet. Diferențele biomecanice indică faptul că probabil se deplasa folosind atât mersul pe două picioare, cât și pe patru membre. În același timp, nu era la fel de adaptată la viața în copaci precum cimpanzeii sau alte maimuțe mari.
„Morfologia indică o formă de mers biped aflată în tranziție”, scriu autorii studiului, sugerând că apariția mersului biped la hominini a fost un proces gradual, desfășurat în mai multe etape.
În contextul evoluției umane, cercetătorii cred că Graecopithecus freybergi ar fi evoluat din primate eurasiatice mai vechi, precum Ouranopithecus și Anadoluvius. Pe măsură ce pădurile au început să dispară, iar unele regiuni din estul Mediteranei și vestul Asiei s-au transformat în zone aride în Miocenul târziu, presiunile de mediu ar fi favorizat adaptarea la viața pe sol și dezvoltarea mersului biped, scrie IFL Science.
Potrivit cercetătorilor, acești primi bipezi ar fi putut migra ulterior spre Africa, unde au apărut apoi Orrorin tugenensis și toți homininii care au urmat, inclusiv oamenii moderni.
„Graecopithecus reprezintă o etapă în evoluția umană între strămoșii noștri arboricoli și cei adaptați vieții pe sol. Într-un anumit sens, poate fi descris ca o verigă lipsă”, a spus Begun.
Studiul a fost publicat în revista Palaeobiodiversity and Palaeoenvironments.
Ultima regină a Egiptului: Ce dezvăluie noile scanări radar despre mormântul pierdut al Cleopatrei?
Ce erau cu adevărat și cum erau folosite „cornetele calcolitice” de către oamenii antici?