De ce o sticlă de apă lăsată în mașină poate fi periculoasă?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

O sticlă de apă lăsată într-o mașină încinsă poate ajunge la temperaturi mult mai mari decât cele de afară, iar căldura și lumina soarelui pot accelera trecerea unor substanțe din plastic în apă.

În perioada verii, situația este cu atât mai relevantă pentru șoferii care pleacă la drum și descoperă după câteva ore că au rămas cu o sticlă de apă în mașină. Faptul că apa pare normală nu este suficient pentru a stabili dacă este sigură pentru consum, scrie Il Post.

Într-o mașină închisă și expusă la soare, temperatura din habitaclu poate crește foarte rapid și poate ajunge mult peste temperatura exterioară. Căldura accelerează procesele prin care anumite substanțe din materialul sticlei pot migra în apă. Aceste procese nu sunt reversibile: dacă sticla este ulterior pusă la frigider, substanțele care au migrat deja nu dispar.

Mai mult, expunerea directă la soare poate amplifica fenomenul prin efectul radiației asupra plasticului. De aceea, o sticlă păstrată în portbagaj este într-o situație mai bună decât una lăsată pe bord sau într-un loc în care primește direct lumina soarelui.

Majoritatea sticlelor de apă sunt fabricate din PET (polietilen tereftalat). Este un material format din lanțuri lungi de polimeri, iar la temperaturi ridicate anumite componente pot deveni mai mobile. Cantitatea de PET care migrează efectiv în apă este, în mod normal, neglijabilă. O atenție mai mare este acordată însă unor substanțe utilizate în procesul de fabricare.

Printre acestea se află antimoniul, folosit drept catalizator în producerea PET. Spre deosebire de componentele care formează structura principală a plasticului, acesta nu este prins în aceleași lanțuri de polimeri. La concentrații foarte mari, mult peste cele întâlnite în mod normal în apa păstrată corespunzător, anumite forme de antimoniu pot produce efecte asupra organismului.

Un studiu citat de sursă a estimat timpul necesar pentru ca nivelul de antimoniu să depășească limita considerată sigură în Statele Unite. Rezultatele au fost de 176 de zile la 60°C, 12 zile la 70°C și două zile la 80°C. Aceste cifre sunt importante tocmai pentru că arată că temperatura și durata expunerii contează. Ele nu înseamnă că orice sticlă lăsată câteva ore într-o mașină devine automat periculoasă.

Căldura nu este singurul factor. Radiația solară poate produce procese de foto-oxidare în PET, ceea ce poate contribui atât la migrarea unor substanțe existente în plastic, cât și la apariția unor compuși noi în urma degradării materialului. Printre particulele rezultate în urma degradării se pot afla microplastice și nanoplastice.

Organizația Mondială a Sănătății consideră însă că dovezile disponibile sunt încă insuficiente pentru a evalua cu certitudine riscul pentru sănătate asociat acestor particule, în special în cazul celor foarte mici. Un studiu din 2014 citat în analiza italiană a observat că expunerea la soare crește migrarea unor substanțe precum antimoniul și acetaldehida. În cazul apei carbogazoase, efectul observat a fost mai pronunțat.

Este una dintre nuanțele importante ale subiectului. Faptul că o sticlă de apă a fost uitată în mașină într-o zi foarte caldă nu înseamnă automat că apa a devenit toxică. Concentrațiile substanțelor care pot migra din PET depind de temperatură, durata expunerii, material, condițiile de depozitare și expunerea la lumină.

De asemenea, studiile citate oferă rezultate diferite în ceea ce privește momentul în care pot apărea concentrații problematice. Un studiu publicat în 2026 a identificat posibile riscuri după 24 de ore de expunere la soare, însă nu există un interval universal după care orice sticlă de apă devine nesigură. Un alt aspect important este că gustul și mirosul nu sunt indicatori suficienți. Multe dintre substanțele despre care se discută nu pot fi detectate prin simțurile noastre.

Pentru o sticlă deja desfăcută, principala preocupare nu mai este doar migrarea substanțelor din plastic, ci și dezvoltarea microorganismelor. Atunci când bem direct din sticlă, bacteriile din cavitatea bucală ajung în apă.

Un studiu din 2005 a analizat ce se întâmplă cu această apă în condiții de temperatură ridicată. După ce voluntarii au băut direct din sticle, apa a fost păstrată la 37°C timp de 48 de ore. Numărul coloniilor bacteriene a crescut de peste 40.000 de ori.

Asta nu înseamnă că toate bacteriile respective erau periculoase. O concentrație mare de bacterii nu demonstrează automat existența unor agenți patogeni. Totuși, cu cât o sticlă deja utilizată este păstrată mai mult timp la cald, cu atât condițiile devin mai favorabile multiplicării microorganismelor.

În acest caz există o diferență importantă față de problema substanțelor migrate din plastic: fierberea poate distruge numeroase bacterii, în timp ce congelarea doar încetinește sau oprește temporar multiplicarea lor.

Răcirea ulterioară nu rezolvă problema migrării substanțelor din plastic. Dacă apa a fost expusă anterior la temperaturi ridicate, procesul de migrare deja produs nu este reversibil prin simpla introducere a sticlei în frigider.

Nici fierberea nu reprezintă o soluție pentru substanțele migrate din PET. Potrivit sursei, prin fierbere există chiar posibilitatea creșterii concentrației anumitor substanțe, pe măsură ce o parte din apă se evaporă. Congelarea nu este o metodă de „curățare” a apei de aceste substanțe. În plus, apa își mărește volumul atunci când îngheață, ceea ce poate exercita stres mecanic asupra plasticului.

Nu există o regulă științifică simplă de tipul „după X ore apa devine toxică”. Riscul depinde de mai mulți factori. Dar, practic, cea mai prudentă abordare este să nu păstrați sticlele de apă din plastic în mașină, în special în lumina directă a soarelui, și să evitați consumul unei sticle deja deschise care a stat mult timp într-un automobil foarte încins.

Pentru drumurile lungi, apa poate fi păstrată într-un recipient destinat reutilizării și într-un loc ferit de căldură și radiație solară. Important este și să nu transformăm această informație într-un factor alarmant disproporționat: o sticlă de apă lăsată accidental câteva ore în mașină nu este echivalentul unei intoxicații. Însă temperaturile extreme, expunerea directă la soare și depozitarea îndelungată schimbă condițiile și justifică prudența.