Ce se întâmplă atunci când o râmă înghite microplastice?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

La nivel global, omenirea produce în prezent aproximativ 450 de milioane de tone de plastic în fiecare an. De la recipiente pentru alimente și băuturi la ambalaje pentru cosmetice, țevi de canalizare, rame de ferestre sau haine din poliester, plasticul este prezent în aproape toate aspectele vieții moderne. Aproape un sfert din acest volum ajunge în mediu, unde se degradează extrem de lent în fragmente microscopice. Ce se întâmplă când o râmă înghite microplastice?

Aceste „microplastice”, particule cu dimensiuni cuprisne între 1 micrometru și 5 milimetri, au fost identificate în cele mai adânci zone ale oceanelor, pe vârfurile munților, în regiunile polare și chiar în corpul uman.

• Test de cultură generală. Care pește iese din apă pentru a vâna păsări?
• Este ploaia de vară benefică pentru plantele de apartament? Testul care demontează un truc popular

Este foarte dificil pentru organismele vii, inclusiv pentru oameni, să evite ingerarea acestor particule. Dacă microplasticele traversează bariera tractului digestiv și ajung în sânge sau în alte țesuturi, ele pot rămâne în organism. Până acum însă, a fost greu de stabilit cu precizie dacă acest lucru se întâmplă în realitate.

O echipă de cercetători a dezvoltat o tehnică nouă care permite localizarea microplasticelor în interiorul unui organism fără a fi necesară disecția acestuia. Metoda a fost testată pe râme, iar rezultatele au arătat că particulele de microplastic cu dimensiuni cuprinse între 5 și 53 de micrometri nu trec cu ușurință prin peretele intestinului în alte țesuturi.

Cum studiezi răspândirea microplasticelor în organisme fără să contaminezi probele?

Întrebarea dacă aceste particule sunt eliminate prin sistemul digestiv sau reușesc să traverseze intestinul a fost dificil de abordat până acum, deoarece, pentru a pătrunde în țesuturi, microplasticele ar trebui să fie mai mici de aproximativ 83 de micrometri, adică de zece ori mai mici decât capul unui ac de cusut.

În mod obișnuit, cercetătorii au fost nevoiți să disece organismele pentru a verifica prezența acestor particule în țesuturi, însă acest proces poate introduce contaminări, deoarece microplasticele sunt omniprezente în mediu, ceea ce face dificilă măsurarea exactă a ceea ce era inițial în organism.

Pentru a evita această problemă, cercetătorii au colaborat cu Canadian Light Source din Saskatoon și au utilizat o tehnică de imagistică cu raze X de foarte înaltă rezoluție, numită microtomografie computerizată bazată pe sincrotron. Au ales râmele deoarece acestea au un rol esențial în sănătatea solului și se deplasează constant prin medii unde se acumulează microplastice, fiind astfel organisme relevante pentru studiu, notează Phys.org.

Ce se întâmplă când o râmă înghite microplastice? Particulele rămân în sistemul digestiv!

Râmele au fost hrănite cu sol contaminat cu particule de plastic de 5-22 micrometri și 45-53 micrometri, marcate cu săruri de bariu pentru a deveni vizibile la scanările cu raze X. Metoda a permis obținerea unei imagini tridimensionale detaliate a organismului, în care microplasticele apăreau ca puncte luminoase.

Ce se întâmplă când o râmă înghite microplastice? Cercetătorii au identificat 2.779 de particule în total în tractul digestiv al râmelor, dar nu au găsit niciuna în afara acestuia. Rezultatul indică faptul că microplasticele din acest interval de dimensiuni nu trec cu ușurință din intestin în alte țesuturi, ci rămân în sistemul digestiv.

Aceasta este și prima utilizare a microtomografiei cu sincrotron pentru a urmări mișcarea microplasticelor în interiorul unui organism. Deși rezultatele nu pot fi extinse automat la oameni sau alte specii, ele sugerează că sistemul digestiv ar putea funcționa ca o barieră mai eficientă decât se presupunea anterior.

Studiul subliniază, de asemenea, importanța dezvoltării unor metode care permit observarea microplasticelor în organisme fără a fi necesară disecția, oferind astfel o imagine mai precisă asupra modului în care acestea se deplasează prin corpuri vii și contribuind la o mai bună evaluare a riscurilor pentru toate formele de viață, inclusiv pentru oameni.

Studiul a fost publicat în revista Environmental Toxicology and Chemistry.

Vă recomandăm să citiți și:

Este adevărat că molizii pot prezice eclipsele solare? Nici cercetătorii nu sunt siguri!

Oamenii de știință au creat tornade de foc gigantice care ar putea salva oceanele

Dragostea cimpanzeilor pentru cristale ne-ar putea ajuta să înțelegem fascinația propriilor noștri strămoși pentru aceste pietre

Poluarea aerului afectează simțurile furnicilor, iar efectele sunt îngrijorătoare