Problemele unui important spion cu tânăra lui soţie aproape că au afectat decisiv desfăşurarea marii campanii din Ziua-Z

După ce a luptat în Războiul Civil Spaniol, Juan Pujol Garcia a apărut drept un dispreţuitor al liderilor fascişti, precum Adolf Hitler, şi a dorit să contribuie la crearea unei lumi mai bune, aşa că în momentul în care a izbucnit Al Doilea Război Mondial, Garcia a încercat, în Barcelona natală, să se ofere spion pentru Marea Britanie, dar a fost refuzat de trei ori.

• Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
• O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa…

În cele din urmă, spaniolul a contactat serviciul de spionaj german din Madrid, spunând că este un simpatizant al nazismului ce călătoreşte în Londra pentru afaceri importante şi a fost recrutat ca spion. Apoi, serviciul de spionaj britanic l-a numit pe Garcia dublu agent de spionaj şi i-au oferit domiciliu stabil la Londra în primăvara anului 1942, împreună cu soţia sa de 23 de ani, Araceli Gonzalez de Pujol, şi cu fiul lor. Araceli nu vorbea engleza şi a nu a avut contact cu alţi spanioli ce locuiau în Londra. Mai mult decât atât, i s-a interzis să îl asiste pe soţul său în arta spionajului.

Soţii Garcia

Juan a fost numit “Agentul Garbo”, datorită talentului său actoricesc, dar soţia sa s-a dovedit a fi un actor la fel de priceput, reuşind să îi convingă pe apropiaţii germani ai lui Garcia că acesta era într-o misiune de spionaj în Anglia, pe când acesta se afla în Portugalia. Însă, în momentul în care nefericirea soţiei spionului a început să ia amploare, şi anume în anul 1943, comportamentul său a devenit extrem de neregulat şi nesigur.

Dorinţa ei de a se întoarce în ţara natală, precum şi cea de a îşi vedea mama au făcut-o să aibă un comportament cu totul haotic. Pe data de 21 iunie 1943, frustrarea sa a atins punctul culminant, având loc o ceartă între ea şi soţul său. Mai mult decât atât, a ameninţat că se va duce la Ambasada Spaniei şi va declara faptul că acesta este un agent dublu dacă nu va fi de acord să se întoarcă imediat în ţara natală. În urma acestui eveniment, Garcia a inventat o poveste conform căreia a fost arestat în urma reacţiilor violente pe care le-a avut în momentul în care agenţia a intenţionat să îl scoată din funcţie din cauza ameninţării la securitatea pe care le-a făcut soţia sa.

După ce a fost informată cu privire la detenţia soţului său, Araceli a fost găsită în bucătărie, cu toate robinetele de gaz deschise, şi s-a considerat că aceasta a recurs la şiretlicuri proprii, precum sinuciderea. Ea a fost adusă într-o cameră de interogare şi a fost adus în faţa ei Garcia, îmbrăcat în uniformă de deţinut. Drept urmare, aceasta şi-a cerut iertare şi a afirmat că, în viitor, nu va întreţine nicio acţiune care să pericliteze în vreun fel activitatea soţului său.

Spionajul lui Garbo a funcţionat destul de greu în ultimele luni de dinaintea succesului din Ziua-Z. Între lunile ianuarie şi iunie 1944, a transmis patru mesaje pe zi naziştilor, multe dintre ele conţinând dezinformarea conform căreia Aliaţii intenţionau să urmeze cea mai scurtă rută pentru a traversa Canalul Englez şi să lanseze un atac la Pas de Calais. Trei zile după ce Aliaţii au măturat plajele din Normandia, Garbo încă îi mai asigura pe nazişti că atacul din Ziua-Z nu a fost decât unul care avea în plan să distragă atenţia de la principalul scop şi că asaltul principal va avea loc la Pas de Calais, la o distanţă de 150 de mile mai la nord. Garbo a fost atât de credibil, încât Hitler a renunţat la întăririle din Normandia pentru şapte săptămâni, o întârziere critică, al carei rezultat a fost pătrunderea Aliaţilor în Europa şi şă obţinerea victoriei un an mai târziu.

Garbo a reuşit să supravieţuiască războiului cu imaginea netrădată, primind atât o Cruce de Fier din partea germanilor, cât şi distincţia de Most Excellent Order Of the British Empire (MB) pentru aportul său adus în serviciul de recunoaştere. Cât despre soţia sa, aceasta nu a mai insistat să se intoarcă în Spania, dar nu şi-a găsit niciodată fericirea în Londra. La sfârşitul războiului, l-a urmat pe soţul său în Venezuela, dar, din cauza faptului că problemele anterior menţionate le-au zdruncinat viaţa de familie, ea s-a întors în Spania în anul 1948 împreună cu cei trei copii ai lor. Anul următor, ambasadorul britanic din Spania a informat-o pe Araceli că Juan a murit de malarie în Africa, fiind o metodă prin care se dorea prevenirea represaliilor din partea foştilor nazişti şi oferindu-i lui Juan şansa de a începe o viaţă nouă, alături de o altă soţie şi de o altă familie. Araceli, la rândul ei, s-a recăsătorit, iar Juan şi-a reîntâlnit copiii înainte de moartea sa din anul 1988.

Sursa: History