Înapoi la articol
Poza 2 / 4

Cum să devii mai norocos: sfaturi ştiinţifice din partea unui expert

Aţi auzit, desigur, de multe ori, zicala „norocul şi-l face omul”. Credeţi că e aşa? Sau, dimpotrivă, sunteţi dintre cei care cred că tot ceea ce se întâmplă în viaţă este în afara controlului nostru şi, dacă ai noroc, bine de tine, dacă n-ai, n-ai şi gata. Credeţi, adică, în hazardul care ne poate face bine sau rău, fără nicio contribuţie din partea noastră, în „soarta” norocoasă ori nenorocoasă care face ca unor oameni să le meargă bine în viaţă, iar altora - mai curând rău? În ultimele decenii, acest subiect a devenit obiectul unor investigaţii ştiinţifice. Printre cei ce s-au aplecat asupra fascinantei teme a norocului în viaţă se află specialişti în psihologie, calcul probabilistic şi altele. Un astfel de specialist va fi călăuza noastră în descoperirea secretelor norocului şi ale opusului său, ghinionul.