Înapoi la articol
Poza 2 / 6

10 organe de care nu mai avem nevoie

Cândva, demult, dintr-un grup străvechi de reptile au evoluat primele mamifere. Cele mai avansate forme din acest grup sunt considerate primatele – grup căruia îi aparţinem şi noi, oamenii. În cursul evoluţiei, am dobândit tot felul de caracteristici – anatomice, comportamentale ş.a. – care reprezintă tot atâtea adaptări. Dar, la un moment, dat, unele dintre aceste particularităţi „nu ne-au mai trebuit”, căci modul nostru de viaţă se schimbase. Şi totuşi, mai păstrăm urme ale lor. De ce? Pentru că evoluţia nu e ca un proces tehnologic dintr-o uzină: scoţi o piesă şi o dai deoparte imediat. Evoluţia e un proces îndelungat şi lent; ne-a trebuit mult timp ca să căpătăm unele caracteristici şi tot lent ele dispar din „dotarea” noastră, pe măsură ce evoluăm în continuare. Iată exemple ale unor astfel de „piese” devenite, după cum se pare, inutile pentru organismul uman, în condiţiile de azi, şi pe care evoluţia s-ar putea să le înlăture, încet-încet, din alcătuirea noastră.