Înapoi la articol
Poza 3 / 6

Cine a fost Helen Duncan: „vrăjitoarea” lui Winston Churchill

Tradiţia conform căreia marii conducători se înconjurau de vrăjitori sau orice alt gen de persoane cu puteri paranormale, pentru a beneficia astfel de calităţile şi sfaturile lor îşi are originea în cele mai vechi timpuri, atunci când fiecare conducător de trib sau rege avea şamanul sau magicianul său. Obiceiul s-a perpetuat chiar şi în epoca modernă şi contemporană. Nu trebuie decât să ne amintim situaţia din fosta Uniune Sovietică, unde în pofida ateismului de stat şi a politicii contra religiei şi misticismului, mai toţi liderii comunişti începând cu Stalin şi terminând cu Brejnev aveau propria „vrăjitoare”- de cele mai multe ori femei cu certe calităţi paranormale, de ale căror sfaturi ţineau cont cu sfinţenie. Chiar şi la noi, este notoriu cazul Elenei Ceauşescu care mergea des la o misterioasă vrăjitoare din zona Buzăului, pe nume Laila. Dar cine s-ar fi aşteptat totuşi ca Winston Churchill, unul dintre cei mai mari lideri europeni ai secolului trecut să fi avut un interes atât de mare în privinţa ocultismului încât să se bazeze pe sfaturile controversatei Helen Duncan, nimeni alta decât penultima femeie din Anglia acuzată oficial de vrăjitorie?