Nu cred să existe o comunitate arhaică de români în afara graniţelor ţării mai puţin cunoscută nouă, chiar misterioasă pe alocuri, decât românii de pe Valea Timocului din Serbia. Poate doar goralii, cvasi-necunoscuţii păstori români din munţii Poloniei şi Slovaciei... Locuitori ai pământurilor lor cu mult înainte de sosirea şi stabilirea primelor triburi slavo-sârbeşti în regiune, aceşti români au fost dintotdeauna victimele politicilor de asimilare şi „sîrbizare” forţată ale Belgradului. Nici astăzi situaţia vlahilor timoceni, cum li se mai spune, nu este considerabil mai bună. Cu un sentiment dârz-resemnat, atât de caracteristic naţiei noastre, românii de dincolo de Dunăre se încăpăţânează să reziste naţional, cultural şi spiritual. Până când?