Înapoi la articol
Poza 3 / 3

De unde răsar extratereştrii: nu cumva Terra a „însămânţat” cu viaţă alte planete?

Ideea că viaţa pe Pământ a venit de altundeva, adusă întâmplător de alte obiecte spaţiale – ori chiar, intenţionat, de o civilizaţie extraterestră – circulă de mult, atât în lumea oamenilor de ştiinţă, cât şi în universul SF. Dar ce spuneţi de ideea, la fel de captivantă pentru imaginaţie, a unui eveniment invers: „însămânţarea” altor corpuri cereşti cu „germeni ai vieţii” terestre? Această posibilitate - ca viaţa de pe Terra să fi ajuns şi pe alte planete, punând şi acolo bazele unor biosfere, probabil diferite de a noastră, dar avându-şi originea tot în ea – a început să fie luată în seamă de astronomi, astrofizicieni, chimişti şi biologi şi este azi obiect de cercetare şi reflecţie pentru tot mai mulţi specialişti, care speră să desluşească, explorând-o, câteva dintre marile mistere ale Cosmosului şi ale vieţii.