Înapoi la articol

O descoperire care completează încă un capitol al fizicii particulelor: a fost observată descompunerea bosonului Higgs

La şase ani de la descoperirea sa, bosonul Higgs a fost în sfârşit observat descompunându-se până la particulele fundamentale cunoscute drept quarci „jos”. Descoperirea, prezentată pe 28 august la CERN de colaborările ATLAS şi CMS de la LHC (Large Hadron Collider), este în concordanţă cu ipoteza conform căreia natura cuantică a bosonului Higgs face ca acesta să dea masă quarcului „jos”.