Înapoi la articol

Crucea de pe Vârful Caraiman, restaurată cu bani europeni

Ministerul Apărării Naţionale, administrator al monumentului Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, aflată pe Vârful Caraiman, anunţă că acesta va fi reabilitat cu fonduri europene, până în 2022, valoarea proiectului fiind de aproape 20 de milioane de lei.