De aproape doua decenii, ne-am cam obisnuit ca intre realitatea si teoria politica sa existe o ruptura ireconciliabila. Intre conducatorii statului – cei care fac marile scheme politice si jocurile politicianiste imediate, pline de promisiuni neacoperite, de mezaliante si tradari – si masa votantilor anonimi asistam la rupturi si la „solutii imorale“ care, in lipsa de altceva mai bun, fac istoria unei tari si a unei epoci.