Înapoi la articol
Poza 8 / 9

Ce vom mânca în anul 2050?

Într-o carte tare amuzantă, numită „35 mai” – scrisă de un autor german, Erich Kästner, în 1931 –, unchiul Ringelhuth îşi învaţă nepotul, pe Conrad, care-l vizita în fiecare joi, să mănânce tot soiul de feluri de mâncare năstruşnice, ca să-şi „blindeze stomacul” în vederea vremurilor care aveau să vină, vremuri când cine ştie ce chestii ciudate aveau să fie cu toţii nevoiţi să mănânce. Auzind într-una despre problemele legate de carne, peşte etc., despre cererea crescândă de alimente – şi oferta insuficientă – şi despre împuţinarea resurselor, am putea să ne întrebăm şi noi, parafrazându-l pe profesorul Mencinicopschi: „Şi noi ce-o să mai mâncăm… peste câteva decenii?” Până să ne hotărâm - sau ca să ne ajute să ne hotărâm – iată câteva idei care circulă deja cu privire la unele surse alternative de hrană de origine animală, care să înlocuiască – parţial măcar – sursele obişnuite azi, dar care s-ar putea să nu mai fie tot atât de la îndemână mâine.