Home » Istorie » Ziua în care Rusia l-a regăsit pe Ţareviciul Alexei, ucis de bolşevici la 14 ani

Ziua în care Rusia l-a regăsit pe Ţareviciul Alexei, ucis de bolşevici la 14 ani

Ziua în care Rusia l-a regăsit pe Ţareviciul Alexei, ucis de bolşevici la 14 ani
Credit foto: Domeniul Public/Autor necunoscut
Publicat: 30.04.2026
Pe 30 aprilie 2008, cercetătorii ruşi au confirmat faptul că cele două schelete găsite în apropiere de Ekaterinburg aparţin Alexei Nicolaevici, ţareviciul Rusiei, şi ducesei Maria Nikolaevna, una dintre surorile sale.

Alexei Nicolaevic a fost moştenitor al tronului Rusiei, singurul fiu al împăratului Nicolae al II-lea şi al împărătesei Alexandra Feodorovna.

 

 

În urma Revoluţiei din 1917, Ţarul, tatăl lui Alexei, a fost forţat să abdice şi arestat împreună cu întreaga familie.

Ei au trăit o perioadă la reşedinţa oficială, Palatul Alexander, însă guvernul provizoriu i-a transferat la Tobolsk, Siberia. Un an mai târziu au fost mutaţi la Ecaterinburg. Alexei suferea la vremea aceea de hemoragii puternice, fiind nevoit să meargă într-un scaun cu rotile

Cu două săptămâni înainte să împlinească paisprezece ani, el a fost ucis în pivniţa Casei Ipatiev din Ecaterinburg.

Asasinarea a fost făcută de forţele bolşevice ale poliţiei secrete conform lui Yakov Yurovsky. Potrivit unui martor al crimei, familiei i s-a spus să se îmbrace în miez de noapte deoarece vor fi mutaţi.

Scheletele familiei Romanov, cu excepţia celor ale Mariei şi ale lui Alexei, au fost descoperite în 1991 şi îngropate în cimitirul Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel din St. Petersburg, în 1998.

Pe 29 iulie 2007, în apropiere de oraşul Ecaterinburg, au fost descoperite rămaşiţele corpurilor unui băiat şi ale unei fete. În iulie 2008, testele ADN, efectuate de o echipă de 22 de experţi, provenind de la 12 laboratoare diferite de analiză, au confirmat faptul că rămaşiţele umane descoperite aparţin ţareviciului Alexei şi surorii sale mai mari, Maria.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii ale zilei de 30 aprilie:

1777 – S-a născut matematicianul Friedrich Gauss.

1789 – George Washington a devenit primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

1870 – S–a născut compozitorul Franz Lehár, celebru prin operetele sale ( „Văduva veselă”, „Bărbatul cu trei neveste”, „Mazurca albastră”) (m. 24 octombrie 1948).

1870 – A murit Eftimie Murgu, unul din conducătorii Revoluţiei române de la 1848.(n. 1805).

1883 – A murit pictorul francez Edouard Manet, precursorul impresionismului. (Concert în parcul Tuilleries, Dejunul pe iarbă, Olympia, Bar la Folies-Bergère) (n. 23 ianuarie 1832).

1893 – S–a născut Joachim von Ribbentrop, ministrul nazist al afacerilor externe (m. 1946).

1902 – A avut loc, la Paris, premiera operei “Pelleas et Melisande” de Claude Debussy.

1906 – S–a născut poetul Matei Alexandrescu. (m. 5 noiembrie 1979).

1918 – La Paris, a fost înfiinţat “Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina”.

1930 – România şi Spania au încheiat, la Bucureşti, un Aranjament comercial provizoriu prin care cele două ţări îşi acordau reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate.

1945 – A murit Adolf Hitler, dictatorul nazist al Germaniei (n. 20 aprilie 1889).

1946 – Ziua de naştere a regelui Suediei Carl al XVI–lea Gustaf.

1948 – A fost creată Organizaţia Statelor Americane.

1949 – A fost fondat Teatrul pentru Copii şi Tineri „Merlin” din Timişoara.

1970 – Preşedintele Nixon anunţă că forţele Statelor Unite şi ale Vietnamului de Sud vor invada Cambodgia pentru atacarea “templelor” folosite de forţele comuniste.

1972 – România şi Libanul au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.

1975 – Eliberarea totală a Vietnamului.

1979 – A murit Pantelimon N. Halippa, luptător pentru cauza unirii Basarabiei cu România, poet şi publicist. (n. 1 august 1883).

1983 – A murit coregraful rus George Balanchine, creatorul Şcolii Americane de Balet, (n. 22 ianuarie 1904).

2002 – Parlamentul a aprobat participarea militarilor români la operaţiunea „Enduring Freedom”.

2006 – A încetat din viaţă filosoful, politologul şi jurnalistului Jean-François REVEL. Gânditor de stânga o perioada insemnată din viaţa sa, apropiat al presedintelui Francois Mitterand, gorbaciovist, a îmbrăţişat concepţii liberale spre sfârşitul vieţii (n. 1924 la Marsilia).

2006 – A încetat din viaţă John Kenneth Galbraith, unul dintre cei mai influenţi economişti ai secolului XX. Profesor la Princeton şi Harvard, a fost consilier al preşedintelui John Fitzgerald Kennedy. A influenţat o serie de politicieni, printre care şi actualul premier britanic, Tony Blair. (Născut în 1908 în Canada).

2013 – Prinţul moştenitor al Olandei, Willem-Alexander, a devenit rege, după semnarea de către mama sa, regina Beatrix, a actului de abdicare; Willem-Alexander, în vârstă de 46 de ani, devine primul dintr-o generaţie nouă de suverani europeni care urcă pe tron, precum şi primul moştenitor de sex masculin al tronului olandez din 1890.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani