Maria cea SÂNGEROASĂ. Ce făceau armatele la ordinele ei?

Maria I a fost regina Angliei şi regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558.

Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey şi predecesoare a reginei Elisabeta I. Este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Până la sfârşitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanţi religioşi; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa).

Maria a fost singurul copil care a supravieţuit copilăriei al regelui Henric al VIII-lea şi al primei lui soţii Caterina de Aragon. Prin mama sa, Maria era nepoată a lui Ferdinand al II-lea de Aragon şi a Isabelei de Castilia. S-a născut la palatul Placentia din Londra.

Maria a fost un copil precoce. O mare parte din educaţia sa timpurie a fost făcută de mama sa, care l-a consultat pe umanistul spaniol Juan Luis Vives pentru consiliere şi a fost prima profesoră a Mariei la latină. De asemenea, Maria a studiat greaca, ştiinţele şi muzica. Când Maria a împlinit nouă ani, Henric i-a dăruit propria ei curte la castelul Ludlow şi multe din prerogativele regale obişnuite numai pentru un Prinţ de Wales chiar numind-o Prinţesă de Wales. A rămas singura fiică a unui monarh englez care a fost numită Prinţesă de Wales deşi tehnic n-a fost niciodată investită cu acest titlu. Totuşi Henric era dezamăgit că nu are un fiu.

În timpul copilăriei sale, Henric a negociat potenţiale căsătorii pentru ea. Când avea numai doi ani, a fost promisă Delfinului Francisc al Franţei, fiul regelui Francisc I al Franţei însă numai după trei ani contractul a fost respins. În 1522 a existat un angajament prin Tratatul de la Windsor cu vărul ei primar, Carol al V-lea, care avea 22 de ani. În câţiva ani angajamentul a fost rupt. S-a sugerat ca Maria ar trebui să se căsătorească cu tatăl Delfinului, cu însuşi regele Francisc I care era nerăbdător pentru o alianţă cu Anglia. S-a semnat un tratat de căsătorie care specifica că Maria ar trebui să se căsătorească cu Francisc I sau cu al doilea fiu al acestuia, Henric, Duce de Orleans însă prim-ministru regelui Henric al VIII-lea a mers pe o alianţă cu Franţa fără să fie nevoie de căsătorie.

În 1533, Henric se căsătoreşte cu altă femeie, Anne Boleyn, iar la scurtă vreme arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, declară nulă căsătoria cu Caterina de Aragon iar pe Maria fiică nelegitimă. Din cauza noului statut i se spunea „Lady Mary”.

În 1543 Henric se căsătoreşte pentru a şasea oară cu Catherine Parr, care a fost cea care a apropiat familia. Anul următor, prin cel de-al treilea Act de Succesiune, Henric şi-a repus ambele fiice (Maria şi Elisabeta) în linia de succesiune după Eduard. Totuşi, ambele fiice au rămas legal nelegitime.

La 6 iulie 1553, la vârsta de 15 ani, fratele ei, Eduard al VI-lea moare de o infecţie pulmonară. Sfătuit de John Dudley, Duce de Northumberland, Eduard în testamentul său îşi exclude surorile din linia de succesiune.[3] În locul lor, Eduard şi sfătuitorul său o numeşte pe nora lui Dudley, Lady Jane Grey, nepoata surorii mai mici a lui Henric al VIII-lea, Maria Tudor, regină a Franţei. Totuşi această excludere contravine celui de-al treilea Act de Succesiune din 1544.

În preajma morţii lui Eduard, Maria a fost chemată la Londra de la castelul Framlingham din Suffolk. Iniţial Maria a ezitat; ea a suspectat că acessta ar fi un pretext pentru a o captura şi a facilita astfel ascensiunea lui Lady Jane la tron.

Încă din prima şedinţă a parlamentului, ea restabileşte liturghia în limba latină şi expulzează din biserică pe preoţii căsătoriţi. Speranţa protestanţilor, principesa Elisabeta se converteşte la catolicism.

La 38 de ani, la 25 iulie 1554 Maria se căsătoreşte cu Filip al II-lea al Spaniei, care era foarte nepopular în Anglia. Membrii Consiliului englez elaborează un tratat prin care Filip va trebui să respecte legile Angliei; în caz de deces al Mariei, el nu va avea nici un drept asupra coroanei; dacă se va naşte un fiu din căsătoria lor, acesta va moşteni concomitent tronul Angliei, al Burgundiei şi al Ţărilor de Jos; în sfârşit, Filip se angaja să nu atragă niciodată Anglia în războaiele sale împotriva Franţei.

Filip pleacă în Spania iar Maria începe prigoana împotriva protestanţilor. Ura împotriva reginei Maria şi a spaniolilor a crescut. Cu toate făgăduinţele făcute, Filip antrenează Anglia într-un război contra Franţei şi Anglia pierde Calais-ul.