De ce regatul creştin Ierusalim a căzut în mâinile lui Saladin, leul deşertului. Cele trei greşeli majore

Unii susţin că în 1187, regatului îi mergea mai bine ca niciodată. În schimb, alţii spun că această întorsătură a fost pur şi simplu o lovitură devastatoare pentru mai multe state aflate în declin.

Trei istorici, toţi de la Universitatea Trent din Nottingham, au identificat momentul cheie care a condus statele într-o spirală a declinului ce a culminat în victoria răsunătoare a lui Saladin, leul deşertului.

• Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
• ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea

Asediul Damascului (1148) – Steven Biddlecombe

În 1148, conducătorii europeni ai Cruciadei a Doua, Louis al VII-lea, regele Franţei, soţia sa Eleanor of Aquitaine şi Conrad al III-lea al Germaniei au ajuns în regatul Ierusalimului. Acolo au întâlnit-o pe regina Melisende şi pe fiul ei Baldwin, în vârstă de 18 ani. În cadrul acestei întâlniri aveau de luat o decizie. Ei au ales un parlament în care puteau asculta argumentele şi sfaturile preoţilor şi baronilor regatului la fel de bine ca şi părerile episcopilor.

La jumătatea secolului, de când cu stabilirea regatului Ierusalimului, conducătorii au încercat să creeze şi să falsifice legături cu venicii lor. În 1099, căderea Ierusalimului în Prima Cruciadă a văzut un masacru al populaţiei musulmane. Însă, două generaţii mai târziu, toţi responsabilii masacrului erau morţi, iar creştinii din est nu mai erau francezi, flamanzi sau normanzi, ci nativi ai Iaruselimului, Tropoli şi Antioch.

Creştinii de est au fost mereu izolaţi şi vulnerabili spre o forţă musulmană unită, iar decizia din 1148 de a ataca Damascul a activat crearea unei unităţi sub un banner care declara jihadul. Odată ce a făcut faţă unei forţe unite şi antagoniste musulmane, sfârşitul statelor cruciade a crescut considerabil.

Capturarea Damascului de către Saladin (1174) – Nicholas Morton

Când armata lui Saladin a traversat râul Jordan şi a poposit pe un loc înalt deasupra oraşului Tiberias în 1187, acesta deţinea 30,000 de trupe. Era o forţă colosală. Maestrul lui Saladin, Nur ad-Din, nu a luptat niciodată cu o armată de asemenea dimensiuni.
Regatul armatei Ierusalimului reprezenta o maşină de război formidabilă. Chiar dacă a suferit o mică înfrângere la Cresson cu câteva luni în urmă, regele Guy încă putea strânge în jur de 20,000 de trupe. În 1187, armata fundamentală a regatului a fost mai puternică decât niciodată. Nu a existat niciun declin.

Cea mai mare reuşită a lui Sladin – din timpul războiului – a fost să unească  bogăţia Egiptului cu forţa de muncă a Siriei. Combinaţia rezultată îi oferea acestuia resursele necesare pentru a lupta cu armatele creştine într-o bătălie deschisă. În 1169, Saladin a fost ofiţer în armata trimisă de maestrul său Nur ad-Din din Siria, pentru a lupta împotriva Egiptului. Armata condusă de Saladin a avut succes şi a luat puterea din Cairo în numele maestrului său, dar acesta a murit la scurt timp, iar Saladin şi-a asumat imediat întreaga putere.

1174 este punctul crucial în dezastrele războiului; un eveniment care îniţial nu implică cruciaţii, dar căruia Saladin îi dă resursele necesare pentru a-şi încărca puterile şi eventuala abilitate de a concura, o să zdrobească armata regatului Ierusalim.

Decizia de a trece spre Tiberias (3 Iulie 1187) – Natasha Hodgson

Chiar înainte de bătălia de la Hattin, Guy de Lusignan, regele Ierusalimului şi oamenii cei mai importanţi ai regatului s-au confruntat cu o alegere. Saladin a asediat şi capturat Tiberias, un batalion al puternicului nobil Raymond al III-lea de Tripoli.

Regele Guy era criticat de multe ori pentru că asculta de sfaturile simple şi pentru incompetenţa sa generală de a conduce spre Hattin. Acesta a venit la tron prin căsătoria cu Sibylla, sora regelui Baldwin al IV-lea ce suferea de lepră, în 1180. Când s-a confruntat cu o incursiune similară din partea lui Saladin, în 1183, Guy a ales să urmeze o politică necorespunzătoare şi a eşuat în a răspunde raidurilor musulmane. Baldwin l-a scos din funcţia de consilier regal şi a încercat să îi anuleze nunta cu Sibylla. Când regele a murit în 1185, fiul Sibyllei dintr-o căsătorie anterioară a devenit moştenitor. Regatul lui Guy era ameninţat de un posibil doritor al tronului: sora vitregă a Sibyllei. Încercările i-au despărţit pe Guy şi Sibylla la moartea tânărului Baldwin al V-lea. Perechea a fost încoronată în 1186.

Saladin era fără îndoială cel mai puternic conducător. La moartea lui din 1193, unitatea pe care a falsificat-o între Syria şi Egypt s-a dezintegrat. Sub domnia lui Guy, latinii creştini, care erau în număr foarte mare în Levant, ar fi putut menţine o strategie defensivă utilizând castelele şi forturile. Marşul pentru salvarea Tiberias a fost actul unui rege supus şi ambiţios, dar până la urmă a fost un joc de noroc care a adus pagube mari regatului.