Home » Istorie » O construcţie veche de 1.500 de ani din Bolivia îi contrariază şi astăzi pe cercetători

O construcţie veche de 1.500 de ani din Bolivia îi contrariază şi astăzi pe cercetători

Publicat: 30.04.2017
Construită de cultura Tiwanaku din Bolivia, „Poarta Soarelui” este o structură megalitică de piatră a cărei natură a rămas încă nedescoperită până astăzi, de la descoperirea sa de exploratorii europeni, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Localizată lângă râul Titicaca de lângă La Paz din Bolivia, Poarta Soarelui este cel mai faimos obiect al sitului arheologic de la Tiahuanaco, relatează The Vintage News.

Au existat mai multe interpretări ale inscripţiilor misterioase găsite pe obiect. Unii istorici consideră că figura centrală poate fi zeul incaş Viracocha, creatorul tuturor lucrurilor, în timp ce altele l-au asociat cu Zeul Soare, datorită celor 24 de raze care îi înconjoară faţa.

În jurul acestui caracter misterios există 48 de figuri înaripate, fiecare încadrat de un pătrat, numit chasquis, sau „mesagerii lui Dumnezeu”.

Credit: Wikipedia

Conform unor cercetători, sculptura reprezintă un an solar. Totuşi, nu se poate potrivi unui an solar aşa cum îl înţelegem noi, deoarece acest calendar ar avea doar 290 de zile, cu 12 luni a câte 24 de zile fiecare.

Unele teorii mai îndrăzneţe susţin că era folosit ca un portal pentru o altă dimensiune.

Credit: Wikipedia

Unele dintre aceste figuri au capete de oameni, iar altele de vulturi. Construit dintr-un bloc de andezit, obiectul are o înălţime de 3 metri şi o lăţime de 4 metri şi cântăreşte aproape 9.000 de kilograme.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un templu ce aparţine cavalerilor templieri a fost descoperit sub pământul unui fermier

Un templu al unui zeu oriental descoperit pe teritoriul Imperiului Roman. ‘Aceasta este o foarte rară şi fascinantă descoperire’

Templul plăcerilor interzise. I-a şocat până şi pe cei mai permisivi dintre occidentali

Descoperire impresionantă lângă Marea Moartă. Au stat ascunse aproape 2.500 de ani

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an