Home » Istorie » ,,Hobiţii” ar putea fi printre primele forme ale speciei umane

,,Hobiţii” ar putea fi printre primele forme ale speciei umane

Publicat: 27.04.2017
O specie de umanoizi, denumiţi ,,hobiţi'' din cauza staturii lor, ar putea fi printre primele forme ale umanităţii, conform unui studiu.

Încă din momentul descoperirii rămăşiţelor din Indonezia, în anul 2003, cercetătorii au încercat să afle unde se poziţionează ,,hobiţii” pe scara evoluţiei, informează Independent. Unele teorii au sugerat că ar putea fi doar homo sapiens scunzi. 

În prezent, cercetătorii din Australia susţin că Homo floresiensis, după cum au fost denumiţi hobiţii, erau înrudiţi cu Homo habilis, locuitorii ai Africii în urmă cu 1,75 de milioane de ani, reprezentând prima specie de om cunoscută. Astfel, cercetătorii susţin că ar putea exista posibilitatea ca hobiţii să fi evoluat pe continentul african cu mult timp înaintea Homo habilis, după apariţie migrând către Indonezia şi alte zone ale lumii. 

Specia avea puţin peste un metru înălţime şi utiliza unelte din piatră până acum 50.000 de ani, când au dispărut misterios. Cercetările anterioare sugerează însă că omul modern ar fi contribuit la dispariţia lor. 

Dr. Debbie Argue, din cadrul Australian National University, principala cercetătoare a declarat: ,,Analizele dovedesc că pe axa evoluţiei, Homo floresiensis era o specie înrudită cu Homo habilis. Ceea ce înasemnă că ambele specii au un strămoş comun. Este posibil ca Homo floresiensis să fi evoluat în Africa şi să fi migrat în alte zone.”

Cercetătoarea sugerează că hobiţii nu au evoluat din Homo erectus, care au existat acum 1,8 milioane de ani. Conform analizelor realizate asupra celor 133 de rămăşiţe ale hobiţilor, dr. Argue susţine că nu au descoperit nicio dovadă a evoluţiei Homo floresiensis din Homo erectus. ,,În urma testelor, cele două specii nu pot fi înrudite pe arborele evoluţiei,” declară cercetătoarea. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă
De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă