ORORILE la care erau supuşi deţinuţii din gulagurile lui Stalin. ”Vrei doar să plângi”

Formakov a fost condamnat în anul 1940 pentru sentimente anti-sovietice, odată cu invadarea Letoniei de către URSS şi a fost trimis pentru opt ani în Siberia la muncă forţată, unde erau deja 2,9 milioane de prizonieri, relatează Live Science. În gulagurile din Siberia au ajuns şi mulţi români, în special din Basarabia şi Bucovina.

Scrisorile, mâzgălite de cenzori şi uzate de vreme, ilustrează o imagine a greutăţilor prin care treceau deţinuţii. Acestea au fost traduse din rusă în engleză, oferind posibilitatea şi altor cititori să le parcurgă.

• România, într-un coșmar strategic și militar
• Strategiile complexe din zona Balcanilor: România, victimă în planurile rusești

De asemenea, corespondenţa oferă detalii cu privire la dubla catastrofă a traiului, atât sub regimul sovietic, cât şi sub regimul nazist, o istorie care încă defineşte identitatea Letoniei de astăzi.

Este ciudat însă cum a putut coresponda atât de mult. Multe surse susţin că gulagurile din era lui Stalin erau rupte de restul societăţii, precum nişte lumi marginale alternative unde prizonierii dispăreau, fără să se mai audă de ei.

Unii deţinuţi se bucurau însă, cel puţin teoretic, de anumite privilegii. Deşi regulile variau în funcţie de locul de detenţie şi,  bineînţeles, de prizonier şi de gravitatea „crimei”, aceştia puteau avea privilegiul unei corespondenţe nelimitate.

Totuşi, în cazul lui Formakov, care era un deţinut politic, există o limită severă, de doar 2-3 scrisori pe an. Acesta a reuşit totuşi să depăşească aceste constrângeri, în moduri legale şi ilegale.

În primii trei ani ai detenţiei în regiunea Krasnoyarsk, poetul nu avea informaţii cu privire la familia sa, deoarece Letonia se afla sub ocupaţie nazistă. Doar în 1944 acesta a putut să trimită scrisori şi a făcut-o în mod regulat până în 1947, când a fost eliberat (mai devreme, pentru bună purtare).

A fost condamnat din nou în 1949, din motive politice. De asemenea, şi în această perioadă a continuat să trimită scrisori acasă, până la eliberarea sa în 1955.

„Vrei doar să plângi”

Scrisorile pe care Formakov le trimitea descriau experienţele sale cotidiene. Acesta povestea despre privilegiile pe care le obţinea prin participarea la activităţi culturale, inclusiv accesul la o cofetărie şi raţii în plus. Descrie şi eforturile sale de a-şi îngriji dinţii deterioraţi şi de a face rost de noi haine. Vorbeşte despre teama de a fi mutat într-un alt loc, unde munca şi condiţiile de trai sunt mai grele.

În alte scrisori este ilustrată disperarea. Spre exemplu, în 1945 este transferat de la o activitate de interior unde făcea ace pentru maşini de cusut la munci grele de exterior.

Într-o scrisoare din 6 ianuarie 1946, acesta scrie:

„Acum că totul este în trecut, pot spune că patru luni din anul trecut (din august până când am fost accidentat) au fost fizic foarte grele pentru mine. Câteodată tragi de tine până la vagon cu o traversă pe umăr, una care este grea, umedă şi care are textura unui buştean. Eşti transpirat, bătăile inimii sunt atât de puternice încât ai impresia că o să-ţi sară din piept, respiri atât de greu încât începi să gâfâi precum un cal şi începi să te gândeşti: lasă-ţi piciorul să cedeze. Vei cădea şi traversa, se va prăbuşi peste tine şi acesta va fi sfârşitul: nu va mai fi suferinţă şi totul se va termina pentru totdeauna!”

Într-o altă scrisoare, Formakov descrie spectacolele realizate ca parte a brigăzii culturale. Într-o scrisoare către soţia sa din 9 martie 1946, Formakov descrie atitudinile pozitive pe care deţinuţii erau forţaţi să le afişeze, contrastând cu realitatea:

„Am avut un concert pe 8 martie, în onoarea Zilei Internaţionale a Femeii. Am fost un maestru de ceremonii. Faci câteva remarci deştepte iar apoi mergi în spate, îţi eliberezi sufletul şi vrei doar să plângi… Din acest motiv ţin în mine; sufletul meu este întotdeauna închis într-un corset”.

Alături de scrisorile standard, Formakov realiza şi felicităride sărbători. În alte situaţii, a scris şi a ilustrat poveşti scurte pentru cei doi copii ai săi: Dima, care avea cinci ani când Formakov a fost arestat prima dată în iulie 1940, şi Zhenia, care s-a născut în decembrie 1940.

Suprimarea ororilor

Deoarece ştia că scrisorile trimise (chiar şi cele trimise ilegal) puteau fi inspectate şi pentru că nu voia ca familia sa să se îngrijoreze, poetul nu descrie adevărata amploare a ororilor pe care supravieţuitorii gulagurilor le-au povestit. Nu menţionează bătăile, trimiterile la carceră şi, de asemenea, omite să menţioneze actele de violenţă ale criminalilor asupra altor deţinuţi mai slabi, de obicei deţinuţii politici.

Totuşi, scrisorile surprind detalii care rar figurează în alte surse. Spre exemplu, în 1941, a putut viziona Sun Valley Serenade, o comedie americană. În Moscova, biletul la un asemenea spectacol era extrem de scump. De asemenea, face referire la zvonuri potrivit cărora rubla s-a devalorizat semnificativ şi a planurilor secrete ale guvernului de a realiza o reformă.

Astfel de pasaje susţin ideea conform căreia gulagurile erau mai legate de restul societăţii decât se credea anterior.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Evreii lui Stalin. Cazul Genrikh Yagoda, fondatorul gulagurilor. Zeci de milioane de oameni au murit din cauza sistemului creat de el

”Calea Ferată a Morţii”, proiectul lui Stalin realizat cu preţul a peste 100.000 de vieţi omeneşti – GALERIE FOTO

Sviyazhsk, oraşul-insulă construit de temutul Ivan cel Groaznic, care a devenit apoi închisoare Gulag- GALERIE FOTO

Rusia a inaugurat primul ei muzeu de amploare dedicat Gulagului. ”La apogeul ei, în 1937, teroarea afecta aproape fiecare cetăţean sovietic” – FOTO