Home » Istorie » Anul în care a fost inaugurat, în Cişmigiu, ansamblul de statui ”Rondul Român” – 100 de ani în 100 de momente

Anul în care a fost inaugurat, în Cişmigiu, ansamblul de statui ”Rondul Român” – 100 de ani în 100 de momente

Publicat: 24.03.2018
În 27 iunie 1943, a fost inaugurat, în Cişmigiu, ansamblul de statui "Rondul Român".
Ansamblul reprezintă busturile unor scriitori de seamă ai literaturii române.
 
Rondul Român a fost inaugurat în timpul mandatului primarului Bucureştiului Ion Răşcanu, din iniţiativa ministrului educaţiei naţionale, Ion Petrovici.
 
Rondul roman este o platformă circulară creată după model englezesc. Ansamblul este alcătuit dintr-o alee circulară cu raza de aproximativ 30 de metri, în mijloc, se află un rond de gazon al cărui centru e marcat de un vas ornamental de lut ce seamănă cu un chiup antic. Sunt aşezate în jurul cercului 12 busturi de marmură la distanţe egale, pe postamente identice, paralelipipedice, cu o înălţime de 2,40 metri şi tăiate în piatră de Muscel, reprezentând 12 scriitori şi oameni de cultură români. Fiecare nume de scriitor e însoţit de numele sculptorului, inscripţionat în lateralul busturilor.
 
Cele mai importante, sugestive, tragice sau fericite momente. Toate sunt cuprinse de agenţia MEDIAFAX în Campania „100 de ani în 100 de momente”, care vă oferă câte un eveniment al fiecărui an din ultimul centenar.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost

Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?

Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif

Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului

Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate

Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic

Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?

Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării

Incident medical fără precedent la bordul ISS: Un astronaut NASA a rămas brusc fără voce

Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător

România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou

Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat

Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!

De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?

Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?

Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)

O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia