Universitatea care a schimbat lumea a funcționat secole la rând înainte să fie distrusă

30 04. 2023, 11:00

Coniderată una dintre cele mai vechi și mai prestigioase universități din lume, Nalanda a fost fondată în secolul al V-lea d.Hr. în actualul Bihar, India, și a continuat să funcționeze timp de câteva secole înainte de a fi distrusă de o armată invadatoare în secolul al XII-lea.

Nalanda a fost un centru de învățare și de erudiție timp de peste 700 de ani, iar în perioada sa de glorie a atras mii de studenți (peste 10.000) și sute de profesori din toată India și nu numai, cărora le-a fost facilitat studiul unor vaste domenii, de la astronomie, matematică și logică, la filozofie, gramatică și medicină.

A fost renumită pentru biblioteca sa vastă, care conținea numeroase manuscrise și texte din întreaga lume și a jucat un rol esențial în dezvoltarea budismului și hinduismului, în principal, dar și a filozofiei, culturii și altor religii indiene.

Mii de studenți și milioane de cărți

Tradițiile culturale și religioase liberale ale Indiei ce reprezentau nucleul curriculumului academic din cadrul Nalanda, îmbinând budismul intelectual cu o cunoaștere superioară în multe alte domenii, au evoluat sub domnia monarhilor Imperiului Gupta, aceia care au fondat universitatea monastică budistă (erau hinduși devotați, dar simpatizau și acceptau budismul, precum și fervoarea intelectuală și scrierile filozofice budiste în creștere din acea vreme).

„Sursa tuturor cunoștințelor noastre budiste provine din Nalanda” (Dalai Lama)

Biblioteca sa imensă, bogată în cărți ce puteau satisface toate gusturile cunoașterii (se estimează că avea 9 milioane de cărți), a atras savanți nu doar din India, dar din toate colțurile lumii, pentru a studia, preda și efectua cercetări, ceea ce a făcut din această universitate un adevărat centru de schimburi intelectuale și culturale.

În prezent, ruinele Nalanda sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, în continuare susținându-se eforturi pentru conservarea și restaurarea acestui important punct de reper istoric și cultural.

Aici s-a dezvoltat Ayurveda

Timp de șapte secole în care Nalanda s-a dezvoltat și a înflorit, nimic asemănător nu mai funcționa în lume. Existența Nalandei a precedat cu mai mult de 500 de ani Universitatea din Oxford (înființată în anul 1096) și cea mai veche universitate din Europa, Bologna (înființată în 1088), iar preocupările prioritare legate de studiul filozofiei și al religiei au contribuit din plin la modelarea culturii Asiei, mult timp după ce universitatea a încetat să mai existe.

Sistemul medical indian antic Ayurveda, care își are rădăcinile în metodele de vindecare bazate pe natură, a fost predat pe scară largă la Nalanda, de aici migrând  în alte părți ale Indiei datorită studenților care au dus mai departe cunoștințele acumulate la Nalanda.

(Ayurveda este un sistem tradițional de medicină care a luat naștere în India în urmă cu peste 5.000 de ani. Cuvântul „Ayurveda” provine din cuvintele sanscrite „Ayus” (care înseamnă viață) și „Veda” (care înseamnă cunoaștere sau știință), rezultând întregul „știința vieții”.

Ayurveda se bazează pe principiul că trupul, mintea și spiritul sunt interconectate și că echilibrul acestor elemente este esențial pentru o stare de sănătate bună. Ayurveda pune accentul pe importanța prevenției și a vindecării holistice prin remedii naturale, inclusiv plante medicinale, dietă, exerciții fizice și practici de stil de viață. Ayurveda clasifică tot ceea ce există în univers în cinci elemente: pământ, apă, foc, aer și spațiu. Deși Ayurveda este folosită de mii de ani și multe dintre principiile sale au fost validate științific, este posibil ca unele dintre practicile și remediile sale să nu fi fost supuse unor teste științifice riguroase și să nu fie adecvate pentru toată lumea. Se recomandă întotdeauna consultarea unui practician ayurvedic calificat înainte de a începe orice tratament sau remediu nou).

Cele mai importante realizări

Nalanda a reprezentat nu doar o importantă sursă de cunoaștere și acumulare de cunoștințe vaste, dar și una de inspirație  arhitecturală, având în vedere faptul că multe instituții budiste s-au inspirat din designul campusului format din curți deschise înconjurate de săli de rugăciune și săli de curs.

Dar poate că moștenirea cea mai profundă și mai durabilă a Nalandei este reprezentată de realizările sale în matematică și astronomie.

Se crede că Aryabhata, considerat părintele matematicii indiene, ar fi condus universitatea în secolul al VI-lea d.Hr. „Presupunem că Aryabhata a fost primul care a atribuit zero ca cifră, un concept revoluționar, care a simplificat calculele matematice și a ajutat la dezvoltarea unor căi mai complexe, precum algebra și calculul. Fără zero, nu am fi avut computer. De asemenea, el este cel care a dat naștere unor lucrări de pionierat în extragerea rădăcinilor pătrate și cubice și a creat aplicații ale funcțiilor trigonometrice în geometria sferică și tot el este primul om care care a atribuit strălucirea lunii luminii solare reflectate.” (Anuradha Mitra, profesor de matematică în Kolkata).

Mulți dintre cei mai buni savanți și profesori ai Universității Nalanda au fost trimiși, în timpul existenței ei, în toată lumea, învățăturile acestora despre budism răspândindu-se, astfel, în China, Coreea, Japonia, Indonezia și Sri Lanka.

A ars timp de trei luni

Deși data exactă a distrugerii a Universității Nalanda nu este cunoscută cu certitudine, se crede că aceasta ar fi avut loc în secolul al XII-lea d.Hr, când a fost atacată și devastată de invadatorii musulmani turci conduși de Bakhtiyar Khalji (care a încercat să stingă centrul budist de cunoaștere în timpul cuceririi nordului și estului Indiei) atacul marcând sfârșitul epocii de aur a instituției. Atunci s-au pierdut scrieri budiste valoroase, mărturii ale artei și arhitecturii indiene.

Eforturile de a reînvia instituția au început la sfârșitul secolului al XIX-lea. În prezent, rămășițele arheologice de la Nalanda sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, situl excavat de UNESCO extinzându-se pe o suprafață de 23 de hectare, ceea ce reprezintă, probabil, o mică parte din campusul original. (Campusul era atât de vast încât se spune că focul pus de atacatori a ars timp de trei luni.)

Sursa:

https://www.bbc.com/travel/article/20230222-nalanda-the-university-that-changed-the-world

Vă mai recomandăm să citiți și:

Nalanda, prima universitate din lume

Johannes Kepler, un titan al astronomiei. „Acolo, în strălucitoarea căldură a Soarelui, nu se poate să nu vieţuiască un suflet măreţ”