Home » Istorie » Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani

Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani

Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 05.01.2025

Alice Walton, colecționară de artă și filantropă americană, este fiica fondatorului Walmart (corporație multinațională americană de retail) Sam Walton și a lui Helen Walton și, în calitate de moștenitoare a averii Walmart – care se ridică la peste 100 de miliarde de dolari – este cea de-a doua cea mai bogată femeie din lume.

Cunoscută pentru eforturile filantropice semnificative, în special în domeniile artei și educației, Alice Walton a fondat în 2011 Muzeul de Artă Americană Crystal Bridges în orașul său natal Bentonville, Arkansas, care găzduiește lucrări ale unor artiști precum Andy Warhol, Norman Rockwell și Mark Rothko, iar în 2022 a pus bazele institutului de sănătate holistică, tot în Bentonville.

De-a lungul vieții sale, Walton a donat peste 5 miliarde de dolari unor fundații caritabile.

Născută la 7 noiembrie 1949 în Newport, Arkansas, Alice Walton are o avere estimată la 101,1 miliarde de dolari, în momentul de față pe locul secund în topul celor mai bogate femei din lume, după moștenitoarea L’Oréal, Françoise Bettencourt Meyers, a cărei valoare netă se ridică în prezent la peste 104 miliarde de dolari.

Fiica fondatorului Walmart, Sam Walton, spre deosebire de frații ei, Rob și Jim, nu și-a asumat niciodată un rol activ în conducerea Walmart, preferând în schimb să devină o patroană a artelor, pasiunea pe pentru arte având-o încă din copilărie. La vârsta de 10 ani, Alice a cumpărat prima sa operă de artă: o reproducere a unui tablou de Picasso pentru 2 dolari, prin această achiziție marcându-se intrarea ei în lumea colecționarilor de artă, dar și interesul timpuriu pentru artiștii renumiți și operele lor.

După ce a absolvit Universitatea Trinity din San Antonio, Texas, în 1971, Alice Walton s-a ocupat pentru scurt timp de afacerea familiei, pentru ca mai târziu să se ocupe de domeniul finanțelor. În 1988, Alice Walton a înființat Llama Company, o bancă de investiții, în paralel implicându-se în proiecte ce aveau legătură cu arta și filantropia.

În 2011, a înființat Muzeul de Artă Americană Crystal Bridges în Bentonville, Arkansas, care prezintă artă americană din epoca colonială până la lucrări contemporane. Walton are o imensă colecție privată de artă, cu lucrări originale ale unor artiști americani legendari, printre care Andy Warhol, Norman Rockwell și Georgia O’Keefe. Muzeul, care a constutit o investiție de 50 de milioane de dolari, găzduiește în prezent lucrări de artă de peste 500 de milioane de dolari.

În ianuarie 2016, Walton a donat 3,7 milioane din propriile acțiuni Walmart – în valoare de aproximativ 225 de milioane de dolari la momentul respectiv – organizației nonprofit a familiei, Walton Family Foundation, iar în 2017 organizația caritabilă a donat 120 de milioane de dolari Universității din Arkansas pentru înființarea unei școli de artă.

Alice Walton a jucat un rol major în dezvoltarea Aeroportului Regional Northwest Arkansas și, printre alte acțiuni filantropice, a înființat Whole Health Institute pentru a îmbunătăți accesul la asistență medicală holistică.

Pentru toate implicațiile ei din sfera acțiunilor caritabile, în 2012 revista Time a declarat-o una dintre cele mai influente persoane din lume. În 2013 a primit Smithsonian Institution’s Archives of American Art Medal, iar în 2018 a intrat în Hall of Fame a Forumului Internațional al Femeilor.

Alice Walton s-a căsătorit cu un important bancher de investiții din Louisiana în 1974, la vârsta de 24 de ani, divorțând după doi ani și jumătate. Potrivit Forbes, Walton s-a căsătorit cu „antreprenorul care i-a construit piscina” la scurt timp după aceea, „dar și ei au divorțat rapid”.

Walton nu are copii, este pilot licențiat și își pilotează propriul avion de mulți ani. Ca susținătoare majoră a Partidului Republican, Walton a donat milioane de dolari pentru cauze conservatoare.

Cu cele peste 100 miliarde de dolari, Alice Walton ocupă locul 18 la nivel global în rândul miliardarilor, pe primele cinci locuri situându-se Elon Musk, Larry Ellison, Jezz Bezos, Mark Zuckerberg și Bernard Arnault.

În ultimul deceniu, Alice Walton, prin proiectele sale filantropice, a investit este 5,7 miliarde de dolari în cinci fundații caritabile de familie care au distribuit mai mult de 1,1 miliarde de dolari, inclusiv peste 377 de milioane de dolari pe care Fundația Art Bridges i-a cheltuit pentru achiziționarea și împrumutarea de opere de artă americană către mai mult de 230 de muzee din întreaga țară, de la înființarea sa în 2016.

„În ultimii ani, am fondat noi organizații axate pe arte, precum și pe sănătate și bunăstare”, a declarat Walton într-un comunicat de presă care anunță retragerea sa din funcția de președinte al Crystal Bridges în 2021. „Aș dori să mă concentrez mai mult pe rolurile mele de președinte al consiliului în cadrul acestor entități”.

La momentul redactării acestui articol, cel mai bogat om din lume este Elon Musk, miliardar texan, cu o valoare netă aproximativă de 252 de miliarde de dolari. Musk este fondatorul SpaceX și al Boring Co. și co-fondator al PayPal și al companiei de tehnologie a creierului Neuralink, printre alte companii. De asemenea, el deține platforma de social media X, fostă Twitter.

Surse:

https://www.forbes.com/profile/alice-walton/

https://www.businessinsider.com/walmart-alice-walton-wealthiest-woman-spends-fortune-2017-9

https://www.forbes.com/sites/mattdurot/2024/09/04/alice-walton-just-became-the-worlds-wealthiest-woman/

https://beinsure.com/world-richest-people/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Vincent Cassel, actorul care a decis că vrea doar relații cu femei mult mai tinere. „Nu-mi place să fiu cu o femeie care mă face să mă simt ca și cum e mama ori sora mea”

Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”

Actrița Raymonde de Laroche, prima femeie din lume cu brevet de pilot

Maria Virginia Andreescu Haret, prima femeie architect din România

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Ce efect are activitatea umană asupra apelor din Arctica?
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu
Alcoolul schimbă profund modul în care creierul nostru comunică, arată un nou studiu