Istoria fascinantă a submarinelor. De la minunea de lemn a lui Cornelis Drebbel la titanii nucleari

Căutarea omului de a cuceri adâncurile oceanului este la fel de veche ca navigarea însăși. În vreme ce miturile antice vorbeau despre care subacvatice și clopote de scufundare (Alexandru Macedon ar fi coborât într-un astfel de clopot, din sticlă, încercând să exploreze misterele Mării Mediterane), adevărata naștere a submarinului – o navă capabilă de scufundare controlată și prelungită – a apărut nu din legendă, ci din mințile unor inovatori ambițioși ale căror invenții au avut un impact induscutabil asupra războiului, explorării și tehnologiei.

Aceasta este cronica rebelilor care au cucerit oceanul, transformând fantezia în oțel și știință.

• Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
• Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie

În 1620, în timp ce londonezii se înghesuiau pe malurile Tamisei, inventatorul olandez Cornelis Drebbel (1572 – 1633) a pus în scenă un spectacol care se apropia de vrăjitorie: o „barcă submersibilă” din lemn ce dispărea sub apă timp de câteva ore.

„Barca invizibilă” a lui Cornelis Drebbel: Minunea secolului al XVII-lea care a sfidat logica

Comandată de regele James I, ambarcațiunea cu 12 rame a lui Drebbel, acoperită cu piele unsă și sigilată cu seu, nu era un experiment brut. Relatările istorice, inclusiv cele ale cronicarilor Marinei Regale, o descriu scufundându-se la 15 picioare (aproximativ 1.5 m) și călătorind sub apă de la Westminster la Greenwich – un voiaj de trei ore susținut de un misterios sistem de ventilație a aerului.

Drebbel, alchimist și inginer, ar fi folosit o soluție încălzită de nitrat de potasiu pentru a genera oxigen, un concept cu secole înaintea vremii sale. Deși nu a supraviețuit nicio schiță, proiectul său a pus bazele teoriei submarinelor: integritate etanșă, control al balastului și suport de viață (mecanismele care asigurau supraviețuirea echipajului sub apă). Scepticii momentului evident că au privit aparatul cu multă neîncredere, persiflându-l și comparându-l cu un truc demn de un spectacol de circ, însă vasul lui Drebbel a demonstrat că navigația subacvatică este posibilă – un salt care va rămâne în obscuritate, totuși, timp de peste un secol. (Nu au supraviețuit planuri sau rămășițe fizice ale submarinului lui Drebbel, însă mai multe surse din secolul al XVII-lea, inclusiv arhivele Marinei Regale, confirmă existența sa. Lucrările lui Drebbel au influențat, de asemenea, experimentele lui Robert Boyle privind legea gazelor, ceea ce face legătura între submarinul său și progresele științifice mai ample.)

Țestoasa lui David Bushnell: arma secretă a Revoluției Americane

În 1775, Revoluția Americană a transformat războiul într-o artă a invizibilității. Pe această scenă de inovație disperată s-a ivit David Bushnell (1740 – 1824 sau 1826), un inginer determinat să deturneze puterea apei în favoarea revoltei. Creația sa, Turtle („Țestoasa”), era un monstru al…simplității: o capsulă submersibilă, lungă de 2,4 metri, asamblată din scânduri de stejar și bandaje de fier, care semăna cu un ou cu armură. Înăuntru, un singur pilot mânuia elicele, regla balastul cu piciorul și pregătea o mină cu 68 kg de praf de pușcă – o bombă cu ceas destinată să sfâșie chila corăbiilor britanice.

La 6 septembrie 1776, sergentul armatei continentale Ezra Lee a pilotat nava Turtle într-un atac nocturn îndrăzneț asupra navei britanice HMS Eagle în portul New York. Lee nu a reușit să foreze mina în carena placată cu cupru a navei, dar încercarea a provocat o undă de șoc în Marina Regală. George Washington a lăudat ulterior „geniul” lui Bushnell și, deși Turtle nu a înregistrat niciun succes în luptă, a marcat debutul submarinului ca instrument militar, demonstrând că și o inovație imperfectă poate modifica gândirea strategică.

John Philip Holland: inventatorul imigrant care a construit submarinul modern

La sfârșitul secolului al XIX-lea a avut loc o cursă febrilă pentru perfecționarea tehnologiei submarinelor, dar cel care a descifrat codul a fost John Philip Holland (1841 – 1914), născut în Irlanda, un profesor devenit inginer. Emigrat în SUA în 1873, Holland a combinat lecțiile de biologie marină (observând modul în care peștii își reglează flotabilitatea) cu tehnologii emergente precum bateriile electrice și motoarele cu combustie internă.

Descoperirea sa a venit odată cu nava Holland VI, lansată la apă în 1897. Nava de 53 de picioare (16,15 m) folosea un motor pe benzină pentru navigația la suprafață și motoare electrice sub apă, cu rezervoare de balast reglabile pentru scufundări precise. Piesa sa de rezistență: un tun pneumatic capabil să lanseze torpile. Marina SUA l-a achiziționat în 1900, punând în funcțiune USS Holland – primul submarin modern recunoscut oficial. Proiectul lui Holland a devenit un model pentru marile armate ale lumii, consolidându-i titlul de „Părintele submarinului”.

Cursa înarmărilor subacvatice din secolul al XX-lea

Primul Război Mondial a propulsat submarinele în lumina reflectoarelor. U-boat-urile germane, înarmate cu torpile avansate și motoare diesel, au scufundat peste 5 000 de nave aliate, demonstrând potențialul letal al submarinelor. Al Doilea Război Mondial a adus noi îmbunătățiri: snorkeluri pentru scufundări prelungite, radare și submarinul german de tip XXI – primul submarin proiectat să opereze în principal sub apă.

Războiul Rece a dat naștere submarinului nuclear. În 1954, USS Nautilus, condus de amiralul Hyman Rickover, a revoluționat războiul naval. Propulsat de un reactor nuclear, submarinul putea face înconjurul lumii fără să iasă la suprafață, doborând recorduri de viteză și adâncime. Călătoria Nautilus din 1958 sub calota glaciară arctică a demonstrat că submarinele pot lovi de oriunde, remodelând strategia militară globală.

Submarinele de astăzi, cum ar fi submarinele rusești din clasa Typhoon de 574 de picioare (aproximativ 175) și submarinele stealth din clasa Virginia (nu doar nave de război, ci sisteme de supraviețuire inteligentă, proiectate să dispere, să înșele și să distrugă fără a fi detectate) dispun de acoperiri care evită sonarele, navigație asistată de inteligență artificială și rachete balistice. Între timp, sistemele de propulsie independentă de aer (AIP) permit submarinelor non-nucleare să opereze în tăcere timp de săptămâni.

Evoluția submarinului reflectă dorința puternică a omenirii de a inova sub presiune – la propriu. De la oxigenul alchimic al lui Drebbel la ideile biomecanice ale lui Holland, fiecare descoperire s-a născut din îndrăzneală și necesitate. Submarinele moderne, acum gardieni ai descurajării nucleare și ai explorării științifice, își datorează existența acestor pionieri care au îndrăznit să se scufunde mai adânc, proiectând mașini care s-au transformat dintr-o curioasă cadă de lemn într-un leviatan al adâncurilor.

Surse:

https://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/drebbel_cornelis.shtml

https://www.worldwideboat.com/knowledgebase/a-history-of-submarines-and-u-boats

https://www.britannica.com/technology/submarine-naval-vessel

https://www.britannica.com/biography/Hyman-G-Rickover

Vă mai recomandăm să citiți și:

Rusia a construit un nou submarin nuclear echipat cu rachete hipersonice Zircon

Cât va costa înființarea unei flote de protecție pentru cablurile submarine ale Uniunii Europene

Un submarin a descoperit structuri ciudate sub gheața din Antarctica, iar apoi a dispărut

O nouă insulă a apărut în apropiere de Tokyo după erupția unui vulcan submarin