În zorii zilei de vineri, 13 octombrie 1307, agenții regelui Filip al IV-lea au declanșat arestarea templierilor din Franța. Au urmat torturi, mărturisiri forțate și dispariția ordinului. Presupusul său tezaur nu a fost găsit niciodată, iar legătura cu superstiția „Vinerea 13” s-a născut mult mai târziu.
În zorii zilei de 13 octombrie 1307, oamenii regelui Filip al IV-lea al Franței au pus în aplicare o operațiune pregătită în secret. Pe baza ordinelor trimise în plicuri sigilate în întregul regat, templierii au fost arestați aproape simultan, iar bunurile lor au fost confiscate în numele coroanei.
Printre cei capturați la Paris s-a aflat Jacques de Molay, marele maestru al ordinului. Templierii au fost acuzați de erezie, idolatrie, blasfemie și practici sexuale interzise. Numeroase mărturisiri au fost obținute prin tortură, iar ceea ce începuse ca o operațiune regală s-a transformat într-unul dintre cele mai controversate procese ale Evului Mediu.
Ordinul Templier fusese întemeiat în jurul anului 1119 pentru protejarea pelerinilor creștini care călătoreau spre Ierusalim. Membrii săi depuneau jurăminte monahale, dar erau și războinici antrenați.
Donațiile primite în Europa le-au adus domenii, ferme, fortificații și importante privilegii fiscale. Templierii au dezvoltat și servicii financiare: păstrau valori, administrau fonduri și facilitau transferul banilor între regiuni îndepărtate. Nu erau o bancă în sensul modern, dar îndeplineau unele funcții asemănătoare.
După pierderea orașului Acra, în 1291, ultima mare fortăreață cruciată din Țara Sfântă, rolul militar al ordinului devenise mai greu de justificat. Bogăția, autonomia și rețeaua sa internațională îl transformaseră însă într-o putere dificil de controlat.
Filip al IV-lea, supranumit Filip cel Frumos, conducea o monarhie afectată de războaie și probleme financiare. Regele avusese conflicte cu papalitatea, îi expulzase pe evrei și îi persecutase pe cămătarii lombarzi, folosind confiscările pentru a alimenta vistieria regală.
Templierii reprezentau atât o sursă posibilă de avere, cât și o instituție aflată în mare parte în afara controlului său. Datoriile și interesul financiar au contat, dar reducerea întregii operațiuni la dorința regelui de a nu-și mai plăti împrumuturile ar fi prea simplă. Filip urmărea și eliminarea unui organism autonom și consolidarea autorității coroanei.
Acuzațiile au fost pregătite din timp, pe baza declarațiilor unor foști membri și a unor zvonuri despre ritualurile secrete de inițiere. Odată obținute primele mărturisiri sub tortură, acestea au fost folosite pentru a justifica întreaga persecuție.
Papa Clement al V-lea nu inițiase arestările și a protestat inițial față de intervenția regelui într-o problemă care ținea de autoritatea Bisericii. Presiunea politică exercitată de Filip a fost însă enormă.
Un document cunoscut drept Pergamentul de la Chinon arată că, în 1308, comisarii trimiși de papă i-au absolvit pe Jacques de Molay și pe alți conducători templieri și i-au reprimit în comuniunea Bisericii, după ce aceștia au cerut iertare pentru unele practici recunoscute în timpul interogatoriilor. Documentul nu demonstrează nevinovăția ordinului față de fiecare acuzație, dar contrazice imaginea unei condamnări papale simple și neechivoce.
În 1312, Clement al V-lea a desființat ordinul printr-o decizie administrativă a autorității papale, nu printr-o sentință definitivă care să stabilească vinovăția sa pentru erezie. Doi ani mai târziu, Jacques de Molay a fost ars pe rug la Paris.
Operațiunea din 1307 nu a scos la iveală fabulosul tezaur descris ulterior în legende. De aici s-au născut poveștile despre căruțe încărcate cu aur, corăbii dispărute și comori ascunse în Franța, Scoția, Portugalia sau chiar în America.
Dar nu există dovezi istorice solide că templierii ar fi evacuat în secret un tezaur uriaș înaintea arestărilor. O mare parte din averea ordinului consta în terenuri, clădiri, recolte și drepturi economice, nu în lăzi pline cu aur. După desființare, numeroase proprietăți au fost atribuite Cavalerilor Ospitalieri, deși coroana franceză a reținut bani și bunuri și a solicitat sume considerabile pentru presupusele cheltuieli ale procesului și administrării proprietăților.
Data arestării este reală și a căzut într-o zi de vineri. Legătura cu originea superstiției este însă o explicație modernă, fără sprijin documentar medieval.
Vinerea și numărul 13 aveau separat asocieri nefavorabile în tradiția creștină și în folclorul european. Teama specifică de „Vinerea 13” este documentată mult mai târziu și a devenit cunoscută mai ales la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Romanul Friday, the Thirteenth, publicat de Thomas W. Lawson în 1907, a contribuit la popularizarea expresiei.
Asocierea directă cu templierii a fost răspândită de cultura populară contemporană, inclusiv de romanul Codul lui Da Vinci. Arestările din 1307 nu au creat superstiția, dar i-au oferit ulterior o poveste medievală memorabilă.
Denumirea „templieri” provine de la primul sediu al ordinului din Ierusalim, aflat în zona Muntelui Templului.
În alte culturi, ziua considerată nefastă diferă: în spațiul hispanic este cunoscută superstiția legată de marți 13, iar în Italia ziua asociată tradițional cu ghinionul este vineri 17.
Teama de numărul 13 este numită triscaidecafobie, iar frica specifică de Vinerea 13 poartă denumirile de paraskevidekatriafobie sau friggatriskaidekafobie.
Surse
https://www.historytoday.com/archive/knights-templar-arrested-france
https://www.historytoday.com/archive/months-past/end-templars
https://www.nationalgeographic.com/culture/article/160512-friday-13-knights-templar-superstition
https://blogs.loc.gov/law/2011/09/templar-secrets-at-the-law-library-of-congress/
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii