Home » Lumea digitală » Predicțiile pentru atacurile cibernetice și securitatea online din anul 2021

Predicțiile pentru atacurile cibernetice și securitatea online din anul 2021

Predicțiile pentru atacurile cibernetice și securitatea online din anul 2021
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 08.01.2021

Analiștii în securitate informatică de la Bitdefender anticipează că 2021 vine cu amenințări informatice din ce în ce mai agresive, iar atacatorii vor exploata orice oportunitate de a face bani cât mai ușor.

„Atacatorii se vor concentra în direcții strategice unde vom asista la schimbări importante. Routerele și calculatoarele de acasă vor continua să fie atacate și compromise. Odată infectate, aceste dispozitive vor fi închiriate de către atacatori unor grupări interesate să le folosească în orchestrarea unor atacuri mai ample. În plus, creșterea valorii criptomonedelor va alimenta asemenea practici și pentru crearea unor rețele de calculatoare și servere a căror putere de procesare va fi folosită ilegal pentru a mina monede virtuale fără ca proprietarul de drept să știe. De asemenea, tot mai multe amenințări informatice vor infecta dispozitive MacOS și Android, inclusiv prin campanii derulate în magazinul oficial Google Play”, spune Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice la Bitdefender.

Breșele de securitate, la ordinea zilei

Breșele de securitate sunt la ordinea zilei, iar companiile alocă resurse însemnate pentru a păstra în siguranță infrastructurile IT. Pe măsură ce tot mai mulți oameni lucreză de acasă din cauza pandemiei, angajați vor continua să facă anumite compromisuri din comoditate. Dispozitivele personale securizate necorespunzător, precum routerele, dar și transferul de informații confidențiale prin canale neautorizate, cum ar fi servicii de mesagerie online, adrese personale de e-mail sau servicii de tip cloud de trimitere a documentelor, vor juca un rol cheie în scurgerile de date și vor alimenta apariția de noi breșe.

În paralel, presiunea pe departamentele IT din companii va crește constant, astfel că atacatorii vor primi o mână de ajutor și de la servere configurate necorespunzător din infrastructurile cloud, baze de date expuse incorect sau date de acces stocate fără protecție.

Atacurile informatice, tot mai frecvente

Atacurile informatice care vizează sistemul de operare din dispozitive smart, altădată precepute ca fiind complexe și greu de dus la capăt, vor deveni din ce în ce mai frecvente. Folosirea abuzivă a unor instrumente specializate precum RwEverything va determina sporirea atacurilor firmware, mai ales la adresa sistemelor unde producătorii nu au configurat corect arhitectura astfel încât să poată preveni rescrieri neautorizate. Dezvoltatorii de ransomware se vor folosi de asemenea erori ca să paralizeze complet anumite dispozitive până ce victima achită o recompensă.

Încă din 2014, amenințările de tip ransomware, care blochează accesul la date și apoi cer recompensă pentru deblocare, au însemnat un business profitabil pentru infractori și au inspirat tot mai mulți atacatori să folosească acest tip de atac. Concurența dintre grupările infracționale pentru o cotă de piață cât mai mare este o veste cât se poate de proastă pentru oamenii de rând și companii, întrucât va duce la crearea unor amenințări informatice din ce în ce mai sofisticate și, deci, și mai greu de decriptat. Dacă până acum atacatorii doar blocau datele și cereau recompensă, datele Bitdefender arată că cea mai nouă tendință e să le și copieze înainte de a le bloca, ceea ce poate crea o presiune în plus la adresa victimei odată ce este amenințată cu dezvăluirea în spațiul public a informațiilor confiscate, potrivit Mediafax.

Criminalitatea online va atinge un vârf în 2021

Atacatorii informatici se vor concentra pe lanțul de aprovizionare a țintelor vizate și nu vor ataca direct victime de calibru. Exemple recente precum cel al atacării „lanțului rece” de aprovizionare cu noul vaccin anti-COVID și cel asupra autorităților de reglementare care gestionau documentația antidotului arată tendința atacatorilor de a găsi veriga slabă din preajma țintei mai mari și compromiterea acesteia. Domeniile vizate vor fi mai ales cercetare-dezvoltare, servicii medicale și farma. În plus, grupările specializate în spionaj industrial vor apela la amenințări avansate pentru a infecta ținte atent alese, mizând pe tehnici avansate de inginerie socială capabile să păcălească până și cea mai precaută persoană.

Criminalitatea online disponibilă ca serviciu pentru cei interesați va atinge un vârf al ofertei în 2021. Dezvoltatorii de amenințări informatice și infractorii se vor concentra pe conceperea unor amenințări sofisticate și imposibil de detectat de către soluțiile de securitate și le vor vinde celor care plătesc cel mai mult. Companiile vor fi nevoite să adopte metode ultra avansate de protecție, similare celor la care apelează țintele strategice vizate în mod curent de asemenea arme cibernetice.

Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluții revoluționare de protecție împotriva amenințărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de țări.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie
Schimbările climatice, o provocare majoră pentru muzeele din Marea Britanie
Ce țări străbate cel mai lung și mai adânc tunel feroviar din lume?
Ce țări străbate cel mai lung și mai adânc tunel feroviar din lume?
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Uniunea de la Kalmar, momentul în care s-au unificat regatele nordice
Donald Trump vrea ca Groenlanda „să fie controlată de Statele Unite, nu de Danemarca”
Donald Trump vrea ca Groenlanda „să fie controlată de Statele Unite, nu de Danemarca”
Ce afirmații false a făcut Donald Trump la întâlnirea cu Recep Tayyip Erdogan la summitul NATO de la Ankara
Ce afirmații false a făcut Donald Trump la întâlnirea cu Recep Tayyip Erdogan la summitul NATO de la Ankara
O companie din Japonia colaborează cu SpaceX și lansează „autobuze” către Lună
O companie din Japonia colaborează cu SpaceX și lansează „autobuze” către Lună
A fost lansată Coaliția Internațională pentru Drepturile și Protecția Copiilor în Era Inteligenței Artificiale
A fost lansată Coaliția Internațională pentru Drepturile și Protecția Copiilor în Era Inteligenței Artificiale
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere
De ce unele branduri de lux distrug produse nevândute în loc să le vândă la reducere
Iarna în care olandezii au mâncat bulbi de lalea. Foametea care a schimbat pentru totdeauna înțelegerea bolii celiace
Iarna în care olandezii au mâncat bulbi de lalea. Foametea care a schimbat pentru totdeauna înțelegerea bolii celiace
Avans major pentru viitorul senzorilor cuantici
Avans major pentru viitorul senzorilor cuantici
Când ar putea ajunge sonda New Horizons la marginea Sistemului Solar?
Când ar putea ajunge sonda New Horizons la marginea Sistemului Solar?
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Bondarii sunt expuși la mult mai multe metale toxice decât albinele
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Mormintele celebre care nu au fost găsite niciodată: unde se termină istoria și începe speculația arheologică
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Mit sau adevăr: bărbații cu barbă sunt mai murdari decât cei bărbieriți?
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
Toxinele unor organisme marine din Antarctica ar putea ajuta la tratarea melanomului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Cum a ajuns o substanță pentru tensiune să stimuleze creșterea părului
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz Roman Iași
(P) Descoperă România și Moldova: Conexiuni Esențiale de la Microbuz Iași Chișinău la Fany Satu Mare Cluj și Microbuz ...