Cum să îți repari telefonul dacă l-ai scăpat în apă sau orice alt lichid

02 05. 2021, 15:00
Sursa foto: Profimedia

Dacă ploaia ți-a udat vreodată telefonul, l-ai scăpat în apă sau ai vărsat lichid pe dispozitiv, fii fără griji pentru că nu ești singur.

Un studiu a sugerat că 25% dintre utilizatorii de telefoane inteligente și-au deteriorat smartphone-ul cu apă sau un alt tip de lichid.

Cum poate fi afectat un smartphone de lichide?

Lichidele pot afecta un smartphone în mai multe moduri. Un astfel de incident poate duce la:

  • Poze încețoșate, dacă umezeala rămâne în lentilele camerei foto;
  • Audio diminuat sau niciun fel de audio;
  • Picături lichide sub ecran;
  • Incapacitatea de încărcare a dispozitivului;
  • Ruginirea componentelor de la interior;
  • Lipsa totală a funcțiilor dispozitivului.

Deși telefoanele de ultimă generație sunt promovate ca fiind „rezistente la apă”, asta nu înseamnă că sunt impermeabil. Rezistența la apă doar implică faptul că dispozitivul poate suporta o anumită expunere la apă înainte să apară defecțiuni substanțiale.

Dacă ai un model mai recent de smartphone de la Apple sau Samsung, atunci dispozitivul tău va putea să detecteze dacă în mufa de încărcare se află lichid sau umezeală și te va avertiza printr-o notificare. Alerta va dispărea doar atunci când mufa este complet uscată.

Cum repari un telefon în care a intrat apa?

În primul rând, nu trebuie să așezi telefonul într-un recipient cu orez. Este doar un mit faptul că orezul ajută la uscarea telefonului, scrie Science Alert.

În schimb, mai bine ar fi dacă ai putea să urmezi acești pași:

  • Oprește dispozitivul cât mai repede și nu mai apasă pe niciun buton;
  • Dacă telefonul tău este rezistent la apă și ai vărsat ceva pe el sau l-ai scăpat în alt lichid decât apa, atât Samsung cât și Apple recomandă clătirea cu apă de la robinet, însă nu direct sub robinet pentru că asta poate cauza și alte stricăciuni;
  • Șterge telefonul cu șervețele de hârtie sau o pânză moale;
  • Scutură cu grijă dispozitivul pentru a scăpa de apa rămasă în mufele de încărcare, însă nu agita foarte viguros pentru că astfel lichidul s-ar putea răspândi în interior;
  • Scoate cartela SIM;
  • Folosește un spray cu aer comprimat pentru a elimina toată apa din telefon. Evită să folosești un uscător fierbinte pentru că acea căldură poate deteriora ecranul și alte componente din cauciuc;
  • Usucă telefonul și în special mufele în fața unui ventilator;
  • Lasă telefonul într-un recipient ermetic plin cu pachețele de silicagel sau orice alt absorbant pentru umezeală;
  • Nu încărca telefonul până când dispozitivul nu este uscat complet. Încărcarea telefonului cu lichid în interior poate cauze alte pagube.

Dacă pașii enumerați mai sus nu au ajutat și dispozitivul tău continuă să nu funcționeze, ar fi mai bine să îl duci la un centru specializat care îl poate repara.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum să îți folosești telefonul mobil sau computerul pentru hotspot Wi-Fi

Un iPhone 12 poate opri un pacemaker dacă telefonul este în apropierea stimulatorului cardiac

Xiaomi Mi 11, primul telefon cu mod nocturn pentru filmare

”Domnule Watson, vino aici. Vreau să te văd” – acestea au fost primele cuvinte rostite la un telefon. Acum, miliarde de oameni au unul – FOTO+VIDEO