Mesaje in Univers

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

In volumul intitulat The Road Ahead, Bill Gates (avandu-i drept coautori pe Nathan Myhrvold si Peter Rinearson) statua inca din 1995 ca nu mai putem vorbi de text scris in sine, ci de „document“, adica de un corp complex de informatii, posibil de stocat in format digital si usor de transmis pe world wide web, generand nu o simpla ingerare a mesajului printr-o lectura pasiva, ci o interactivitate accelerata. Chip Scanlan – pe www.poynter.org – ne reaminteste povestea acestei metamorfoze.

Imediat dupa al doilea Razboi Mondial, Vannevar Bush, unul dintre consilierii pe probleme stiintifice ai presedintelui american F.D. Roosevelt, a publicat in revista The Atlantic Monthly articolul cu titlul As We May Think, in care era evocata posibilitatea stabilirii unei proceduri de ordonare a cantitatii uriase de informatie ce asedia societatea. Doua decenii mai tarziu, in 1965, Ted Nelson boteza conceptul „hypertext“, prefigurand libera navigare, deopotriva a informatiei si a utilizatorilor, pe ceea ce avea sa devina internetul.
La inceputul anilor ’90, Tim Berners-Lee face asta posibil cu ajutorul HTML, adica HyperText Markup Language, cu care au fost create platformele de exprimare concomitenta a textului si a graficii, integrate in acelasi layout. Cu cuvinte devenite banale azi, asa au aparut primele pagini de web… Hypertextul este „inima comunicarii online“, dar cata vreme, oare, va mai satisface acest context nevoia de comunicare tot mai sofisticata a omului, mereu in cautare de „shortcut“-uri prin care sa elimine timpii morti ce paraziteaza accesul la informatia cu adevarat relevanta?

Intr-o lume a „spam“-ului de toate felurile, nu putini sunt aceia care deja reclama o alta filosofie a transferului de date intre utilizatori, care sa permita accesarea libera a oricarui fisier, dar sa nu afecteze, prin „share“-uire excesiva intimitatea membrilor comunitatilor online (care tind sa devina realitati transnationale incontestabile).

De aici, de la conflictul dintre pretinsa democratie exhaustiva a teritoriului comunicational si atentatele cotidiene, la intimitatea fragilei entitati a utilizatorului de aiurea, se naste, sub ochii nostri, prima criza majora, structurala, a sistemului www. Pentru ca internetul sa nu devina un reality-show global, poate ca e nevoie de un nou alfabet: „A vine de la albina sau arici,/ B vine de la bunici…“

Dincolo de latura anecdotica a acestui tip de intamplari, convingerea ca nu suntem singura civilizatie din Univers conduce, logic, la ideea existentei unor alte tipuri de „scriitura“, prin care ne-ar putea parveni mesaje din partea unor fiinte rationale domiciliate, temporar sau nu, pe alte planete. In egala masura, se pune problema inventarii de catre pamanteni a unor coduri care ar putea fi „citite“ de locuitorii altor sisteme solare.

In plina febra cibernetica, multi au propus in acest sens limbajul binar al computerelor, bazat pe 0 si 1. La nivelul formalizarii abstracte a limbajului, acesta ar putea reprezenta, teoretic, o solutie accesabila la nivel universal. Nu numai personajele desprinse din lumea science-fiction resimt necesitatea elaborarii unui nou cod vizual de comunicare, unul mult mai simplu si mai usor de utilizat, dincolo de barierele lingvistice traditionale.

Internetul si telefonul mobil au reusit deja, prin intermediul unor instrumente precum e-mail-ul, chat-ul sau sms-ul, sa rezolve partial problema. Un mesaj care circula intre doi adoles­centi contemporani sau in interiorul unei retele sociale poate sa nu mai contina, practic, aproape nici o litera din alfabetele traditionale, preferanduse reprezentari mult mai concise si, in acelasi timp, mai amu­zante, prin intermediul glifelor suigeneris.

Inapoi la un sistem de scriere teribil de asemanator ideogramelor aztece sau egiptene? De ce nu, cata vreme e atat de „cool“?!? Drumul de la caligrafie la setarea unui computer prin care se alege un anumit program de scriere reprezinta, la scara istoriei lui Homo sapiens, o evolutie incredibil de rapida, tinand cont de faptul ca, practic, doar de cateva generatii analfabetii nu mai sunt majoritari in cele mai importante comunitati umane.

Totusi, cat de departe poate merge evolutia scrisului, cata vreme acest tip de comunicare „manuala“ pierde progresiv din popularitate in favoarea altor fenomene de mecanica sociala cu finalitate in emiterea de mesaje apte sa implice concomitent afectivul si cognitivul, de la – sa zicem – tatuaj si piercing, la You Tube sau Second Life? Presa in sine, cel mai mare purtator de mesaje bazate pe coduri alfabetice, se transfera in ansamblul ei in ciberspatiu, textul transformandu-se in hipertext, purtator de mesaj audio & video, nu doar de mesaj scris.